Imagini cutremurătoare dintr-un adăpost ilegal pentru câini. Primar: „Am făcut adrese la toate instituţiile posibile. Se auzeau urlând, de foame, probabil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe fotografii şi filmuleţe dintr-un adăpost ilegal pentru câini au fost postate pe Facebook, îngrozindu-i pe iubitorii de animale. Într-unul dintre filmuleţe se observă chiar un câine arzând, cel mai probabil mort din cauza îngrijirii precare.

Imagini noi, de groază, spun cei care au sesizat mai multe asociaţii pentru protecţia animalelor, dintr-un adăpost ilegal înfiinţat într-o comună din Olt au fost făcute publice pe Internet, după ce astfel de imagini, despre care se menţiona că au fost înregistrate în acelaşi adăpost, au circulat şi cu luni în urmă, dar şi în cursul anului trecut. Animale care se bat pe mâncare, mizerie în adăpost şi, cel mai grav, un foc în care arde, cel mai probabil, cadavrul unui câine sunt înfăţişate pe contul de facebook Ham România, fiind preluate de la iubitori de animale. Autorităţile, deşi nu pot confirma autenticitatea înregistrărilor, confirmă în schimb că pe numele proprietarului adăpostului, Vasile Temelie, sunt înregistrate mai multe plângeri, având la bază motive diverse. Cei care au făcut publice imaginile spun însă că la mijloc ar fi nu dragostea pentru animale, ci donaţiile consistente care vin din străinătate pentru respectivele animale, o adevărată sursă de bani pentru proprietar.

„Nu este autorizat şi ne face probleme cu carul“

Primarul comunei Cezieni, localitatea aflată la 10 kilometri distanţă de Caracal, în care funcţionează adăpostul, a explicat cum a fost înfiinţat acest adăpost, cu mai mult de doi ani în urmă. „Nu este societate, nu este autorizat şi ne face probleme cu carul. Este un individ care are o experienţă la un adăpost de câini din Bucureşti, a venit la Cezieni, părinţii au ceva pământ în zonă acolo şi şi-au făcut o construcţie. A încercat să facă construcţia, Consiliul Judeţean i-a dat o amendă pentru că a construit ilegal...  Are acum, înţeleg, în jur de 30 de câini, dar a avut şi peste 100, cred, nu este autorizat de niciun fel, e dreptul lui, după cum spune DSVSA-ul, să ţină câţi câini doreşte acolo. Am adrese făcute către ei, nu ştiu câte. Nefiind autorizaţi, este dreptul lor (n.r. – al DSVSA) să se lege de cei care încalcă legea privind protecţia animalelor“, a declarat primarul comunei Cezieni, Dănuţ Guşatu.

Edilul a menţionat că primele sesizări au fost făcute pentru că se auzeau din sat, la sute de metri, urletele animalelor. „Eu le-am făcut adresă în care le-am spus că nu mi se pare legal ce se întâmplă acolo, din moment ce ei nu au contracte cu firme de ecarisaj, nu au de nici unele. Nu sunt autorizaţi să desfăşoare o astfel de activitate. El susţine că sunt câinii lui şi că e treaba lui ce face. Celor de la DSVSA le-au prezentat facturi cu alimentele pe care le cumpără, pentru că eu am scris în adresa respectivă că urlă uneori câinii ăia, şi se-aude în tot satul şi probabil pentru că nu le dă să mânănce, dar cei care au făcut controlul, de fapt am făcut-o de mai multe ori, nu numai o dată, spun că le-au prezentat facturi cu mâncarea“, a mai declarat primarul.

Adrese au fost făcute, de la primărie, nu doar către DSVSA, ci şi către Poliţie, către Direcţia de Sănătate Publică şi Protecţia Mediului, însă niciuna dintre instituţii nu a indicat vreo soluţie.

Între timp, către primărie, de data aceasta, de două zile curs plângerile şi sesizările, venite din parte diverselor asociaţii ale iubitorilor de animale, din toată ţara: Bucureşti, Timişoara, Cluj etc.
„Au acelaşi conţinut, sunt trase la indigo, ni le trimit şi nouă, acum, dar sunt adresate poliţioeo“, a declarat şi secretarul comunei Cezieni.

La DSVSA Olt se cunoaşte situaţia acestui adăpost, se confirmă că cel care îngrijeşte acolo câinii, Vasile Temelie, a fost controlat de mai multe ori şi somat să intre în legalitate, respectiv să-şi autorizeze adăpostul, fiind şi amendat. Purtătorul de cuvânt al DSVSA, dr. Venera Popa, a menţionat că va reveni cu un punct de vedere clar pe această temă.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG