Garda de Mediu Olt îşi sărbătoreşte ziua cu „vizite tematice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un judeţ unde s-au înregistrat câteva evenimente de poluare majore în fiecare dintre anii trecuţi, iar capitala Oltului găzduieşte cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei, instituţiile statului abilitate să protejeze mediul înconjurător se complac în gesturi inutile. Diriguitorii Gărzii de Mediu Olt au decis că cea mai bună idee pentru a sărbători Ziua Gărzii Naţionale de Mediu este prin "vizite tematice".

În ţara noastră, Ziua Gărzii Naţionale de Mediu se aniversează prin Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 224 din 27 februarie 2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 159/6 martie 2007. Ca în mai fiecare an, instituţiile statului din toată ţara împuternicite cu un singur scop, şi anume acela de a proteja mediul înconjurător - inclusiv prin aplicarea de amenzi, organizează, cu acest prilej, diverse acţiuni pentru a atrage atenţia populaţiei şi nu numai asupra importanţei mediului. Doar că, de cele mai multe ori, asemenea gesture sunt total simbolice şi trec neobservate.

O asemenea situaţie se va întâmpla şi în acest an. Ziua Gărzii Naţionale de Mediu va fi celebrată de instituţia Gărzii de Mediu Olt doar prin câteva “vizite de curtoazie” în ziua cu pricina – miercuri 12 martie. Mai precis, Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu va desfăşura, în această zi, “activităţi social-educative menite să crească gradul de conştientizare publică asupra importanţei protecţiei mediului înconjurător”.

La loc de cinste în acest sens stă o vizită “tematică” la SC TMK ARTROM SA din Slatina, unitate industrială din municipiu care ar fi implementat cele mai bune tehnici disponibile în domeniul său de activitate pentru prevenirea şi reducerea integrată a poluării. La această vizită vor participa elevi de la Liceul „Ion Gheorghe Roşca” din comuna Osica de Sus.

Tot pe agenda zilei de miercuri şi tot cu ocazia Zilei Gărzii Naţionale de Mediu, filiala de la Olt va efectua acelaşi gen de activităţi educative privind protecţia mediului în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi cadre didactice la: Şcoala Gimnazială nr. 1 din Slatina, Şcoala Gimnazială Piatra-Olt şi Liceul Teoretic „Petre Pandea” din oraşul Balş.

Astfel, în loc de acţiuni concrete pe teren, gen plantări de arbori sau perdele de arbuşti etc. în diverse zone unde asemenea gesturi ar fi recomandate, sau rezultate clare ale unor controale adevărate la firme ce încalcă flagrant legislaţia privind protecţia mediului înconjurător (unde numai în Slatina ar avea de lucru non-stop din cauza puzderiei de topitorii de aluminiu şi nu numai), în judeţul Olt se organizează “acţiuni tematice” teoretice. Oare stratul de praf negru şi slinos de la pervazurile geamurilor şi balcoanelor din Slatina se pot şterge cu asemenea acţiuni ??

Mai puteţi citi:

FOTO Poluare cu ţiţei de proporţii pe Olteţ, în zona abatorului din Balş

Poluare cu ape de santină pe Dunăre, în dreptul oraşului Corabia

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%