FOTOGALERIE Oraş sub teroarea haitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

345 de slătineni s-au vaccinat antirabic, iar 15 au ajuns la spital pe primul trimestru din an. Vârstnicii olteni au adus ieri în atenţie problema câinilor comunitari din Slatina, solicitând primăriei soluţii pentru reducerea numărului acestora.

Ca să te încumeţi să treci pe unele zone ale Slatinei, în special seara şi dimineaţa, reprezintă o adevărată piatră de încercare mai ales pentru femei, copii sau vârstnici, a căror posibilitate de apărare este destul de slabă. Câinii vagabonzi umblă în haite, iar la cel mai mic semn pe care-l consideră ameninţător devin agresivi. Problema câinilor comunitari a fost adusă ieri în discuţie de către reprezentanţii vârstnicilor din judeţ în cadrul şedinţei de dialog civic organizată la Prefectura Olt.

„Chirăie femeile în fiecare dimineaţă”
„Sunt foarte mulţi câini şi umblă în haită, iar nu toţi sunt cuminţi. La mine pe Basarabi, chirăie femeile în fiecare dimineaţă. Trebuie luate măsuri de reducere a lor şi iniţiată o hotărâre de consiliu care să prevadă un număr maxim de câini pe care o persoană poate să-i ţină în apartament, dar şi obligativitatea proprietarilor să cureţe mizeria lăsată pe stradă”, a spus Florea Mitroi, preşedintele vârstnicilor olteni.
Iubitoare de animale, Cecilia Romaniuc, membră a Asociaţiei „Prietenii Noştri”, a ţinut o adevărată lecţie despre respectul cuvenit patrupedelor, spunând că agresivitatea câinelui este reacţie la comportamentul omului. Aceasta susţine că problema câinilor maidanezi a fost agravată de „exporturile“ din alte judeţe: „Personal am văzut, la Podul Olt, o maşină din care erau descărcaţi câini. Cred că era din Dolj. Neoficial, medicii veterinari din Craiova mi-au confirmat că există această practică. Ar trebui să se deruleze controale, pentru că şi la târgul de săptămână vin oameni care abandonează căţei”.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO

Sute de câini prinşi, dar şi sute de muşcături
Potrivit directorului Direcţiei Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Slatina, Mihaela Stana, societatea care a preluat din septembrie anul trecut concesionarea serviciului a reuşit să captureze în prima jumătate a acestui an 424 de câini fără stăpân, care au fost deparazitaţi şi sterilizaţi. „În capturarea câinilor, Oltcon Metal se loveşte de obstrucţionarea locatarilor din zonele Caracostea, Nicolae Iorga, Cireaşov, Mihai Eminescu şi Piteşti. Sunt raporatate periodic atacuri ale animalelor, însă adăpostul de la Sărăceşti este subdimensionat. Obligaţia contractuală asumată prin concesionare de către operatorul privat este ca în cel mult doi ani de zile este de mărire a capacităţii adăpostului, achiziţionarea de cuşti mobile, crose de imobilizat şi arme cu tranchilizant şi asigurarea dispecerizării de ecarisaj”, a spus directorul Stana.
Potrivit situaţiei prezentate de reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Olt Constantin Mustaţă, numai pe primul trimestru al acestui an au fost înregistrate 436 de muşcături de animale, dintre care 389 de către câini, 15 persoane necesitând internare la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean. Au fost supuse vaccinării antirabice 345 de persoane în centrul de la Slatina şi 91 la Caracal, iar 52 de persoane au fost supuse tartamentului cu ser şi vaccin antirabic.


Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț