FOTO-VIDEO  Esplanada din centrul Slatinei, completată cu pavele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul week-end-ului care tocmai s-a încheiat, esplanada din centrul municipiului Slatina a cunoscut o operaţie de “face-lift”, fapt pentru care şi-a schimbat imaginea. Astfel, spaţiile pentru flori din mijlocul piaţetei au dispărut ca prin minune, acestea fiind acoperite cu pavele. Schimbarea aspectului esplanadei este însă unul temporar, spaţiile anterior menţionate urmând să fie readuse la suprafaţă în primăvară.

Reprezentanţii autorităţilor locale din Slatina au precizat că acţiunea de acoperire cu pavele a rondurilor cu flori din centrul esplanadei oraşului este una de ordin practic. Mai exact, acest lucru ar fi devenit necesar, se pare, pentru a proteja spaţiul verde cu pricina de trecători pentru concertele ce urmează a avea loc în perioada următoare. Autorităţile s-ar teme, astfel, de pagubele pe care unii dintre locuitorii Slatinei s-au obişnuit să le facă naturii pe raza urbei, în ciuda camerelor tv instalate ici-colo.

“Această operaţiune de acoperire cu pavele a rondurilor cu flori care sunt amenajate pe esplanadă am efectuat-o şi iarna trecută, ea fiind menţinută doar pe perioada iernii. Vrem să protejăm spaţiul verde de acolo în acest interval deoarece avem concerte şi mulţi cetăţeni par să nu mai ţină cont de anumite lucruri în asemenea zile, astfel că au tendinţa să intre pe spaţiul verde şi să distrugă ce era plantat aici”, a afirmat edilul Minel Prina.

Părerile slătinenilor sunt împărţite în ce priveşte necesitatea acestei măsuri. În vreme ce unii sunt de acord cu acoperirea cu pavele a spaţiului verde din centrul esplanadei, alţii spun că abia aşteaptă sosirea primăverii pentru ca pavele să fie scose de unde tocmai au fost amplasate.

“Mie îmi place mult mai mult cum arată cu pavele, să ştiţi. Plus că mi se pare şi mai practic: aşa ar fi trebuit să procedeze de la început, adică să acopere toată această piaţetă pentru că asta este, până la urmă. Aşa este şi în Braşov, Sibiu şi ale câteva oraşe care au aşa ceva. Să măreşte spaţiul esplanadei şi aici pot avea loc şi celelalte manifestări pentru care am văzut că se blochează tot centrul oraşului de câteva ori pe an. Ar trebui să se gândească să lase pavelele acestea aici definitiv, eu cred că ar fi cel mai indicat”, crede Iulian Oprea.

Alţi slătineni sunt însă de altă părere. “Eu nu înţeleg de ce acoperă spaţiul florilor cu pavele, sincer. Cu ce împiedicau acestea că sunt acolo?? Până acum nu au făcut-o şi o fac acum, în plină iarnă?! Mie mi se pare mult mai frumos cum era înainte şi, dacă ziceţi că e doar ceva temporar, atunci e în regulă şi, eu unul, abia aştept să le scoată pentru că e mai frumos cu flori decât pavele astea care, oricum, sunt în tot oraşul”, a spus Eleonora Oprea.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO  Patinoarul în aer liber de la Slatina, deschis doar sub minus zero grade

FOTO VIDEO  Deschiderea Târgului de Crăciun de la Slatina şi inaugurarea iluminatului public festiv de iarnă vor avea loc duminică - 1 decembrie

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie