FOTO  Pompierii olteni, dotaţi cu două utilaje scumpe pentru salvarea de vieţi umane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt şi-a îmbogăţit zestrea de utilaje începând din această săptămână, fapt menit să ducă la reducerea gradului de uzură a parcului auto actual al instituţiei. Este vorba despre două utilaje speciale, achiziţionate printr-un proiect finanţat din fonduri europene. Reprezentanţii ISU sunt convinşi că noile utilaje vor fi de un real folos în situaţii unde, până acum, cu greu se putea interveni.

Cele două noi utilaje de intervenţie care au intrat, de astăzi, în posesia pompierilor olteni, sunt: 1 bucată autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă model “FRAP”, precum şi 1 bucată autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime. Autovehiculele au fost achiziţionate prin intermediul proiectului numit “Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în regiunea Sud-Vest Oltenia”, în valoare totală de 22,1 milioane lei. Derularea acestui important proiect a fost posibilă în urma semnării proiectului menţionat de către Agenţia de Devoltare Intercomunitară (A.D.I.) Sud-Vest Oltenia, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Dezvoltării Regionale prin Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. În cadrul ADI, parteneri cu drepturi egale sunt consiliile judeţene din regiunea Olteniei: Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi.

Reprezentanţii instituţiei sunt convinşi că noile utilaje vor fi de un real folos în situaţii unde, până acum, cu greu se putea interveni.

“Dintre cele două utilaje care au intrat în posesia noastră de acum înainte, unul iese în evidenţă datorită unicităţii sale: mă refer aici la o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime. Am ales deja oamenii din rândul nostru care vor lucra pe acest utilaj special, au urmat un instructaj specific şi, acum, sunt capabili să folosească utilajul la capacitate maximă. Noi sperăm să nu avem ocazia să mergem cu el pe teren, dar este mai bine să fim pregătiţi pentru orice situaţie şi, de acum înainte, vom putea acţiona la un nivel profesionist înalt şi datorită acestui utilaj”, a declarat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Până la ora actuală, zestrea de utilaje a ISU Olt s-a îmbogăţit numai prin intermediul acestui proiect cu nu mai puţin de 10 autospeciale, acestea fiind repartizate după cum urmează: 3 autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă model FRAP au ajuns la Detaşamentul de Pompieri din oraşul Caracal, Garda de Intervenţie Stoeneşti şi Staţia de pompieri din Scorniceşti; alte 4 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă au ajuns la Detaşamentul de pompieri Slatina, Garda de intervenţie Balş, Garda de intervenţie Vişina şi Staţia de pompieri Scorniceşti; 1 autospecială pentru descarcerări grele a ajuns la Staţia de Pompieri Scorniceşti; 1 autospecială pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mărită (7.500 litri apă/500 litri spumă) a ajuns  la Detaşamentul de pompieri Slatina; 1 autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi a ajuns la Detaşamentul de pompieri din Slatina.

Reamintim că, tot anul acesta, ISU Olt a mai primit o “autospecială C.B.R.N.” (iniţialele situaţiilor unde aceasta va interveni: Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear), destinată intervenţiei la accidente chimice, biologice, radiologice şi nucleare sau a unor atacuri teroriste cu substanţe periculoase - antrax, VX etc. Aceasta are în dotare echipamente ultramoderne de detectare a substanţelor periculoase, dar şi de protecţie a personalului care intervine în mediul contaminat.

Prin achiziţionarea noilor autospeciale de intervenţie datorită diverselor proiecte în derulare se va reuşi reducerea gradului de uzură a parcului auto al ISU Olt de la peste 60 % în anul 2011, la cca. 25 %. La ora actuală, ISU Olt are asigurate mijloace tehnice în proporţie de 75 % din necesar, iar mijloace de transport - 21 % din necesar.
 

Vă mai recomandăm:

FOTO  “Zestrea” pompierilor de la Olt s-a îmbogăţit cu o nouă achiziţie

Autospecială nouă pentru pompierii slătineni

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026