FOTO Începerea lucrărilor de modernizare a Muzeului Judeţean Olt a intrat în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Judeţean Olt din Slatina va avea un interior complet modernizat până la finele anului viitor...

Muzeul Judeţean Olt îşi va schimba complet interiorul până la finele anului viitor. Autorităţile specializate în proiecte de investiţii pe fonduri europene din cadrul Consiliului Judeţean Olt au declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în maximum două luni, vor demara lucrările de modernizare la interior a Muzeului Judeţean Olt din Slatina. Proiectul este finanţat din surse europene şi va aduce instituţia muzeului în secolul XXI.

Contractul pentru demararea procedurilor ce vizează renovarea muzeului-emblemă a judeţului a fost semnat anul trecut, pe 23 noiembrie, parteneri ai proiectului fiind: Agenţia de Dezvoltare Regională S-V Oltenia, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării şi Consiliul Judeţean Olt. Sursa de finanţare o constituie Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Proiectul se va ocupa doar de interiorul sediului ce adăposteşte muzeul, nu şi exteriorul - renovat tot cu fonduri europene în urmă cu cinci ani. Conferinţa de presă organizată luni - 8 aprilie, a avut rolul de a anunţa începerea lucrărilor, care va demara efectiv în maximum două luni.

“La acest moment am terminat o parte dintre procedurile de început ale proiectului şi acum aşteptăm postarea anunţului licitaţiei de execuţie pe SEAP pentru încredinţarea lucrării. În maxim două luni vom demara sigur lucrările şi ele ar trebui să se termine, potrivit caietului de sarcini, până la finele anului viitor”, a declarat Daniela Lungu, şefa Serviciului Dezvoltare Regională din cadrul C.J. Olt.

Sala Oglinzilor de la Muzeul de Artă Craiova, exemplu de urmat
  
Principalele obiective ale proiectului se referă la realizarea unor ample lucrări de reabilitare, amenajare peisagistică şi lucrări decorative la interiorul imobilului pentru evidenţierea clădirii şi exponatelor – inclusiv secţiile expoziţionale, dotarea cu echipamente adecvate activităţii instituţiei – un proiector multicolor circular, boiler, chiller, centrală control acces, sistem supraveghere video, sistem de avertizare şi stingere a incendiilor, sistem avertizare antiefracţie şi supraveghere video. De asemenea, se vor reface complet utilităţile – instalaţii sanitare, electrice, termice, şi se vor monta instalaţii de climatizare moderne.

Mai exact, va fi modernizat holul principal al muzeului pentru a putea găzdui cu adevărat vernisaje, expoziţii, lansări de carte şi alte evenimente cultural-modene, va fi reabilitată secţia Artă Plastică (schimbare tocărie ferestre+uşi, sisteme anti-efracţie şi anti-incendiu) şi secţia Istorie şi Cultură (recondiţionare pereţi, sisteme anti-efracţie şi anti-incendiu). De asemenea, sala de festivităţi va fi reabilitată după modelul Sălii Oglinzilor de la Muzeul de Artă din Craiova, pentru depozitul muzeului se va achiziţiona mobilier special în acest sens şi vitrine pentru exponate, iar curtea interioară va fi amenajată şi ea cu pavele.

În cifre, reabilitarea Muzeului Judeţean Olt va presupune amenajări peisagistice pe 450 mp, căi acces pietonale – 120 mp, reabilitare clădire – 970 mp suprafaţă construită şi, respectiv, 2.062 mp suprafaţă desfăşurată. În acelaşi timp, se vor amenaja cinci locuri parcare. Autorităţile au apreciat că, pe perioada de derulare a proiectului, se vor crea şase locuri de muncă. Activitatea muzeului nu va fi sistată pe perioada de derulare a lucrărilor. Proiectul este co-finanţat de UE şi Guvern în proporţie de 98%, valoarea totală a acestuia fiind de 4,5 milioane lei (45 miliarde lei vechi, n.a.).

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei