FOTO  Esplanada din centrul Slatinei, “sub ocupaţia” pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au fost cei mai entuziasmaţi de prezenţa pompierilor pe esplanada din centrul Slatinei...

Locuitorii municipiului Slatina aflaţi întâmplător, joi după-amiază, pe esplanada din centrul urbei, au putut inspecta echipamentul de intervenţie a pompierilor. Evenimentul nu a fost o întâmplare, ci a făcut parte dintr-un plan elaborat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab” Olt, care, astfel, a ţinut să marcheze începutul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor, sărbătorită în fiecare an pe data de 13 septembrie.

Planificată pentru orele 18.00, acţiunea de popularizare a ceea ce înseamnă munca de pompier a început pe esplanada din centrul Slatinei la ora programată. Locuitorii urbei aflaţi în zonă la acea oră, singuri sau însoţiţi de copii ori prieteni, s-au arătat foarte interesaţi de tehnica şi echipamentul de intervenţie al pompierilor. “Civilii” au fost interesaţi de tot ceea ce a reprezentat tehnica de lucru a salvatorilor în negru, dar cei mai ahtiaţi după informaţii au fost cei mici.

Copiii au inspectat mai tot echipamentul pompierilor - de la simplele veste de salvare şi căştile standard, până la măştile de gaze sau cele două utilaje aduse şi amplasate pe esplanadă, respectiv o autospecială de stingere a incendiilor şi un echipaj de descarcerare. Întrebările au curs cu duiumul, gazdele show-ului făcând cu greu faţă tăvălugului de nelămuriri sau curiozităţi.

“Cât poţi să stai cu masca (de gaze, n.a.) pe faţă ?”, “Vă arde când intraţi în foc ?”, “Câte ore pe zi lucraţi la serviciu?”, “Vi s-a întâmplat să rămâneţi fără apă când stingeaţi un foc ?”, “Nu vă este frică să intraţi în foc ?” etc. sunt doar câteva dintre întrebările cu care au fost bombardaţi pompierii de către cei mici joi seară, pe esplanada din Slatina.

Tot joi - pe esplanadă, la faţa locului a fost prezentă şi căţeluşa Mera – singurul exemplar canin al ISU Olt specializat în acţiuni de căutare-salvare a persoanelor prinse sub dărâmături.

Acţiune organizată în premieră de pompieri

Reprezentanţii ISU Olt au decis să amenajeze mai multe standuri pe locul ales pentru acest eveniment organizat în premieră în centrul urbei de către instituţia menţionată. Printre standurile cu pricina s-a aflat şi un punct de informare preventivă a cetăţenilor pentru ca aceştia să ştie la ce pericole se supun dacă neglijează diverse aspecte în viaţa cotidiană, dar nu numai.

“Pentru că vineri – 13 septembrie, este o zi specială pentru toţi pompierii din ţara noastră, conducerea ISU Olt a luat decizia să organizeze această prezentare a echipamentului şi a tehnicii de intervenţie cu care noi, pompierii, acţionăm atunci când suntem solicitaţi. Am vrut să facem ceva special, să ieşim din tipare deoarece, până la acţiunea aceasta, organizam asemenea prezentări doar la sediul nostru – niciodată în altă parte, şi cred că am reuşit”, a declarat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

De asemenea, vineri - 13 septembrie, începând cu ora 11.00, slătinenii sunt din nou aşteptaţi, de data aceasta la “cartierul general” al I.S.U. Olt din Slatina, pentru a sărbători împreună cu efectivele instituţiei Ziua Pompierilor. Activităţile vor debuta cu citirea mesajelor oficialităţilor centrale şi judeţene cu ocazia Zilei Pompierilor din România, acestea continuând cu acordarea de diplome aniversare instituţiilor care au sprijinit activitatea Inspectoratului, defilarea Gărzii de Onoare şi a efectivelor unităţii. La final, celor prezenţi la eveniment le vor fi prezentate autospecialele de intervenţie, exerciţii demonstrative, precum şi informaţii privind măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”