Fostul viceprimar al Slatinei, Gabriel Diaconu, încarcerat şi gata de transfer la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Diaconu (dr.), pe când era viceprimar (iuni. 2004 - apr. 2006) şi "omul de bază" al edilului Darius Vâlcov (stg.), ajuns senator în urma alegerilor de duminică  FOTO: Mugurel Manea

Gabriel Diaconu, fost viceprimar al municipiului Slatina în perioada iunie 2004 - aprilie 2006, se află în arestul IPJ unde aşteaptă să fie transferat la Penitenciarul din Craiova pentru a executa sentinţa pronunţată vineri – 7 decembrie, de către magistraţii Curţii de Apel Craiova. Aceştia l-au condamnat la patru ani închisoare cu executare, după ce, pe fond, primise pedeapsa „cu suspendare”.

Fosta "mână dreaptă" a edilului Slatinei, Darius Vâlcov (ajuns acum senator, n.a.), Gabriel Diaconu, a fost ridicat de la domiciliu de poliţişti chiar în seara zilei de vineri – 7 decembrie, la doar câteva ore de la pronunţare. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au judecat în ziua menţionată recursul unui proces demarat în urmă cu trei ani. Iniţial, Diaconu a primit iniţial - pe fond, în decembrie 2012, o pedeapsă cu suspendare de patru ani închisoare, dar judecătorii craioveni au decis vineri punerea în aplicare imediată a pedepsei menţionate. Gabi Diaconu a fost acuzat de fapte de corupţie.

Reamintim că Diaconu a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de faptul că, imediat după numirea în funcţia de viceprimar (iunie 2004, n.a.), a continuat să îndeplinească şi postul de acţionar principal la firma Romprefabricate SRL Slatina, dar şi pe cea de administrator, lucru ce intra în contradicţie cu mai multe prevederi legale. De asemenea, comisia de evaluare a ofertelor unde Diaconu era preşedinte ar fi primit la licitaţii firme fără să le analizeze eligibilitatea, iar o parte din bani ar fi intrat în conturile firmei unde acesta încă mai activa.

“Inculpatul Gabriel Mircea Diaconu se află încarcerat în arestul IPJ Olt de la Slatina şi aşteaptă să fie mutat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova, unde îşi va executa sentinţa”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt, care a precizat că, cel mai probabil, transferul va avea loc în cursul zilei de miercuri – 12 decembrie.

Prina - condamnat, dar “liber” la demnităţi

De menţionat că, tot vineri, actualul viceprimar al Slatinei, Minel Prina (foto dr), a primit şi el o veste proastă de la judecătorii craioveni. Mai exact, acesta a fost condamnat la patru ani cu suspendare - plus doi ani sub supraveghere, după ce sentinţa iniţială în cazul său a fost aceea de achitare totală faţă de acuzaţiile de corupţie aduse de anchetatori.

Mai precis, Prina a fost acuzat în rechizitoriu, printre altele, de faptul că, între august 2004 - martie 2006, în calitate de şef serviciu în Primăria Slatina şi, ulterior, director al Direcţiei Tehnice, dar şi preşedinte, respectiv membru al comisiilor de evaluare a ofertelor pentru licitaţii, ar fi profitat de acest aspect şi ar fi atribuit, în mod nelegal şi discreţionar, mai multe contracte de licitaţii publice către anumite firme. Printre acestea s-au aflat şi două firme din Slatina, una dintre ele deţinută de fostul viceprimar Gabi Diaconu prin intermediul mamei sale.

Prina a pledat constant că este nevinovat, afirmând că a fost introdus în dosar din eroare. El va fi obligat să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Olt şi va putea părăsi localitatea de domiciliu o perioadă mai mare de opt zile doar dacă, anterior, va anunţa autorităţile despre intenţiile sale. Pedeapsa decisă de Curtea de Apel Craiova nu îi interzice însă o eventuală candidatură, pe viitor, pentru orice demnitate publică.

Sentinţa magistraţilor craioveni este definitivă şi irevocabilă.
 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei