Fostul viceprimar al Slatinei, Gabriel Diaconu, condamnat la patru ani închisoare cu executare, actualul vice Minel Prina - "cu suspendare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Diaconu (stg.) şi Minel Prina... (Foto: Mugurel Manea)

Veste teribilă pentru fostul viceprimar al municipiului Slatina din perioada iunie 2004 - aprilie 2006, Gabriel Diaconu. Judecătorii Curţii de Apel Craiova au decis, astăzi, ca acesta să execute cei patru ani la care a fost condamnat de Judecătoria Slatina, într-un proces îndelungat unde era acuzat de fapte de corupţie. Iniţial, Diaconu a primit pedeapsa „cu suspendare”, însă magistraţii craioveni au hotărât punerea în aplicare a sentinţei.

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au pus punct, vineri – 7 decembrie, unuia dintre cele mai celebre procese din judeţul Olt ale cărui capete de afiş sunt vedete ale scenei politico-administrative autohtone. Astfel, în urma verdictului final, Gabriel Diaconu, fost viceprimar al capitalei de judeţ Slatina în perioada iunie 2004 - aprilie 2006, s-a ales cu transformarea pedepsei iniţiale primite pe 19 decembrie 2011, de patru ani cu suspendare şi supraveghere pentru alţi trei ani, în patru ani cu executare pentru fapte de corupţie. 

“Noi am dispus deja efectuarea formalităţilor de rigoare în ce priveşte punerea în aplicare a sentinţei pentru inculpatul Diaconu Marian Gabriel, căruia i-a fost înlăturată suspendarea pedepsei iniţiale şi comutarea ei în condamnare cu executarea în regim de detenţie. De acum este doar o problemă de ore până ce autorităţile de la Olt vor pune în aplicare mandatul”, a declarat judecătorul Aurel Ilie, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.

Reamintim că Diaconu a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de faptul că, imediat după numirea în funcţia de viceprimar (iunie 2004, n.a.), a continuat să îndeplinească şi postul de acţionar principal la firma Romprefabricate SRL Slatina, dar şi pe cea de administrator, lucru ce intra în contradicţie cu mai multe prevederi legale. De asemenea, comisia de evaluare a ofertelor unde Diaconu era preşedinte ar fi primit la licitaţii firme fără să le analizeze eligibilitatea, iar o parte din bani ar fi intrat în conturile firmei unde acesta încă mai activa.

Viceprimarul actual al Slatinei, Minel Prina - condamnare cu suspendare

Tot prin acelaşi verdict de vineri, magistraţii craioveni au stabilit ca actualul viceprimar al Slatinei, Minel Prina - inculpat în acelaşi dosar, să fie condamnat la patru ani cu suspendare - plus doi ani sub supraveghere, după ce sentinţa de pe fond în cazul său a fost de achitare. Prina a fost acuzat în dosar, printre altele, că, în intervalul august 2004 - martie 2006, în calitate de şef serviciu în Primăria Slatina şi, ulterior, director al Direcţiei Tehnice, dar şi preşedinte, respectiv membru al comisiilor de evaluare a ofertelor, a atribuit în mod nelegal şi arbitrar zeci de contracte de licitaţii publice către mai multe firme. Prina a pledat constant că este nevinovat faţă de acuzaţiile aduse, afirmând că a fost introdus în dosar „din eroare”. El va fi obligat să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Olt şi va putea părăsi localitatea de domiciliu o perioadă mai mare de opt zile doar dacă, anterior, va anunţa autorităţile despre intenţiile sale. De menţionat că noul verdict nu îi interzice acestuia să candideze pentru vreo demnitate.

Nu în ultimul rând, Nicolae Romaniuc, patron al firmei SC AC Ind SRL Slatina, parte în proces, a rămas cu condamnarea primită pe fond: suspendare de 1 an închisoare, urmând să se afle sub supraveghere în următorii trei ani.

Şeful structurii teritoriale a DNA Craiova, Cristina Scarlat, a declarat că verdictul în recursul formulat de instituţia pe care o conduce este unul corect: „Noi ne-am făcut treaba. Nu am putut accepta verdictul pe fond de la Slatina şi am făcut recurs. Sentinţa de astăzi (vineri – 7 decembrie, n.a.) o apreciez ca fiind una legală”.

Sentinţa de vineri a magistraţilor craioveni este definitivă şi irevocabilă.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji