Florin Iordache, deputat PSD de Olt, a dat cu subsemnatul la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Florin Iordache

Deputatul PSD de Olt, Florin Iordache, a fost audiat, în cursul zilei de joi – 29 ianuarie, la  sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Bucureşti. Acesta nu a dorit să spună ziariştilor nici la sosire, dar nici la plecare, motivele pentru care a fost chemat de procurorii anticorupţie.

Florin Iordache este unul dintre parlamentarii cu cea mai mare experienţă de la Olt, cunoscut ca fiind un “supus” fervent al ordinelor de partid. PSD este singura formaţiune în care a activat, iar zvonurile iniţiale de joi potrivit cărora ar fi fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în aceeaşi zi în care “au vizitat” instituţia şi Elena Udrea, a dat fiori reci colegilor de partid din judeţ, dar nu numai.

Iordache a plecat de la DNA aşa cum a venit, adică în muţenie. Ziariştii au încercat în zadar să-l convingă să le spună motivele pentru care a fost chemat la DNA, dar parlamentarul nu le-a spus nimic.

Florin Iordache se află deja la cel de-al patrulea mandat de parlamentar, toate ca deputat. Până în decembrie 2012 a fost membru al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi, iar din decembrie 2012 este preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. În 2013, deputatul a propus modificarea legislaţiei, astfel încât procurorii să nu mai poată utiliza în dosarele de corupţie interceptările realizate pe mandate de siguranţă naţională.

El a devenit un personaj-cheie în PSD şi în Parlament în special abia în ultimii ani, el fiind, printre altele, cel care le-a transmis deputaţilor din Comisia Juridică din Camera Deputaţilor textul cu modificările care au generat “Marţea Neagră” din 10 decembrie 2013, când mai multe proiecte de legi au fost votate în Parlament într-o procedură netransparentă şi au generat suspiciunea că sunt promovate pentru a salva membri ai Uniunii Social-Liberale cu probleme în justiţie.

Cert este că Florin Iordache se pregătea să fie nominalizat pentru a prelua şefia organizaţiei judeţene a PSD după ce actualul lider, Paul Stănescu, a anunţat că nu va mai candida pentru al treilea mandat consecutiv. Or, “vizita” la DNA de joi ar putea să-i fii afectat serios intenţiile deputatului pesedist de la Olt.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile