Fiul procurorului Noajă, trimis în judecată pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT Olt au decis, miercuri, să trimită în judecată dosarul în care Bogdan Noajă (19 ani), fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, este acuzat de trafic de droguri. Fiul procurorului oltean a fost trimis în judecată lături de un prieten, cei doi fiind în stare de arest preventiv de la începutul acestei luni, când au fost prinşi în flagrant când ridicau un pachet suspect din gara oraşului Piatra-Olt.

Serviciul Teritorial Olt al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a decis că informaţiile adunate în instrumentarea dosarului ce-l priveşte pe Bogdan Noajă (19 ani), fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, sunt complete, astfel că au trimis cazul respectiv în judecată. Alături de baizadeaua procurorului oltean figurează în acelaşi dosar ca inculpate şi Vasile Pădureţu (22 de ani), cei doi fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de droguri de risc şi operaţiuni fără drept cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Cei doi tineri au fost surprinşi în flagrant la începutul acestei luni - 5 mai, în timp ce ridicau două colete cu etnobotanice de la gara din orăşelul Piatra-Olt. După deschiderea celor două colete, poliţiştii au descoperit câte o pungă din plastic transparent în care se afla o cantitate de material vegetal de culoare verde. Analizele efectuate ulterior la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au confirmat faptul că în pachetele cu pricina se aflau compuşi care fac parte din clasa cannabinoizi sintetici. Specialiştii au spus că, dacă sunt consumate, substanţele cu pricina duc la o stare de ebrietate ce poate merge de la exaltare, până la halucinaţii.

Procurorii au stabilit că atât Bogdan Noajă, cât şi Vasile Pădureţu ar fi vândut droguri de risc – respectiv cannabis, începând cu anul 2014. Preţul unui gram era de 50 de lei, dar, în funcţie de comparator, tinerii erau dispuşi să vândă chiar şi câte o jumătate de gram. Stupefiantele erau procurate în special din Bucureşti, dar anchetatorii au stabilit şi faptul că Bogdan Noajă fusese de mai multe ori în Spania pentru a găsi cannabis în scopul achiziţionării, urmând să introducă ulterior drogurile în ţară. Pentru că, din 2015, membrii grupului au rămas fără distribuitor de cannabis, s-au reorientat către etnobotanicele tip B-52, o substanţă cu efect psihotrop, pe care le cumpărau de pe diferite site-uri. Etnobotanicele erau vândute cu 25 de lei/plicul. Membrii grupului îşi făcuseră chiar şi un grup de client fideli cărora le furnizau produsele dorite în Slatina.

”S-a reţinut că, începând cu anul  2014 şi până în prezent, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracţional organizat, cu intenţie, au comercializat fără drept şi  produse succeptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Cei doi tineri slătineni se află după gratii în stare de arest preventiv începând cu data de 6 mai şi până la data de 4 iunie inclusiv. Aceştia au contestat decizia Tribunalului Olt la Curtea de Apel Craiova, dar fără succes deoarece instanţa le-au respins contestaţiile ca nefondate.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Fiul procurorului Noajă, arestat preventiv pentru trafic de droguri

Fiul procurorului Noajă, săltat cu mascaţii de DIICOT

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham