Fiul lui Bercea Mondial a omorât cu mașina un bătrân în Drăgănești-Olt

0
Publicat:

Unul dintre fiii lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialu, ar fi fost implicat în accidentul mortal produs la începutul săptămânii pe o stradă din Drăgănești-Olt.

Bercea Mondial FOTO: Adevărul

Accidentul a avut loc la începutul săptămânii pe strada Foișor din orașul Drăgănești-Olt.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că o mașină condusă de un tânăr de 23 de ani ar fi lovit un bărbat de 86 de ani din localitate, scrie Mediafax.

Pietonul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost dus la spital, unde a murit.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Șoferul implicat este Constantin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, zis Samir.

Bercea Mondial cercetat în libertate

Bercea Mondial a fost eliberat din închisoare, după ce Curtea de Apel Craiova a admis în 1 iulie, cererea de înlocuirea a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. Procurorii DIICOT l-au acuzat pe Bercea Mondial, la începutul lunii aprilie, de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj. El fusese arestat preventiv în aprilie, împreună cu trei membri ai familiei sale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”