Efectele Codului Galben de ploi la Olt: opt localităţi lăsate fără curent, copaci căzuţi în stradă şi inundaţii uşoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până acum, ploile nu au ridicat mari probleme pompierilor de la Olt...

Avertizarea unui cod galben de ploi şi vânt puternic în judeţul Olt pentru aceste zile s-a concretizat, până acum, în producerea unor incidente de mică amploare. Astfel, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice în opt localităţi din teritoriu, iar pompierii au avut o serie de intervenţii de pericol redus: copaci căzuţi şi câteva gospodării inundate. Codul Galben expiră miercuri, 2 octombrie.

Ploi însemnate cu cantităţi de apă ce pot depăşi, izolat, 60-70 de l./mp, însoţite de vânt care poate atinge/depăşi 70 km/h, acestea au fost previziunile meteorologilor pentru judeţul Olt din 30 septembrie, pericolul urmând să expire miercuri - 2 octombrie. Începând de ieri, ora 20.00, şi până mâine, ora 10.00, este valabilă o atenţionare hidrologică pe afluenţii Oltului inferior şi râul Vedea şi afluenţii săi pentru judeţele Olt, Vâlcea, Argeş şi Teleorman. Se preconizează în această perioadă, creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de atenţie şi de inundaţie.

“Avertizările meteo au fost transmise către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale celor 112 localităţi din judeţ şi s-a dispus asigurarea permanenţei la sediile primăriilor, verificarea mijloacelor de intervenţie în caz de inundaţii şi monitorizarea permanentă a situaţiei din zona de competenţă. De asemenea, atenţionarea a fost trimisă şi instituţiilor judeţene cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteo periculoase”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt.   

Noapte agitată pentru pompierii din Slatina

Dintre intervenţiile pompierilor militari olteni în zilele în care s-au aflat cub codul galben de ploi merită menţionte măcar câteva. Astfel, Pompierii Detaşamentului Slatina al ISU Olt au intervenit luni, în jurul orei 23.00, cu o autoscară mecanică, pe strada Prelungirea Primăverii în scopul degajării unui burlan pentru scurgerea apei de la acoperişul Blocului 7, scara 2. Cu ajutorul autoscării mecanice, burlanul - care prezenta pericol pentru cetăţenii care treceau prin zonă - a fost îndepărtat de zidul blocului.

Azi-noapte, în jurul orei 02.30, pompierii slătineni au acţionat pe strada Tudor Vladimirescu pentru extragerea apei din beciul locuinţei unui cetăţean, Gheorghe I. Militarii au acţionat cu două motopompe, fiind asanată apa din beciul şi canalizarea locuinţei în cantitate de circa 50 mc. După aproximativ 30 de minute, Detaşamentul Slatina a intervenit pe strada Cuza Vodă cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut în stradă ce bloca circulaţia. Cu ajutorul drujbei din dotarea autospecialei, copacul a fost îndepărtat fără probleme de pe carosabil.

Apoi, tot azi-noapte, în jurul orei 03.30, efectivele Detaşamentului Slatina al ISU Olt a intervenit cu două motopompe transportabile din dotarea unei autospeciale pentru asanarea apei din încăperea centralei termice a Colegiului Tehnic “Ion Mincu”. De aici a fost extrasă cantitatea de aproape 300 mc de apă. O oră mai târziu, respectiv în jurul orei 04.30, un alt echipaj de pompieri din Slatina a intervenit pe strada Dinu Lipatti, nr. 20, pentru degajarea unui copac căzut pe un autoturism. Militarii au acţionat aici cu drujba din dotarea autospecialei, autovehiculul cu pricina nefiind grav avariat. Ultima intervenţie a avut dimineaţă, în jurul orei 05.00, pe strada Garoafelor din Slatina, la locuinţa lui Gheorghe F. Aici, pompierii au acţionat cu ejectorul de ape mici din dotarea unei autospeciale pentru asanarea apei din curtea şi gospodăria bărbatului menţionat care se acumulase în urma ploilor abundente din ultimele două zile.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că, în această dimineaţ - orele 08.00, un număr de opt localităţi de judeţ nu aveau energie electrică: Leleasca, Făgeţelu, Topana, Alunişu, Mărginei-Slobozia, Ghimpeţeni, Tufeni şi Profa.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”