Doi bătrâni din Olt au murit într-un incendiu
0Doi bătrâni în vârstă de 82 ani, din comuna olteană Poboru, au avut parte de un sfârşit tragic. Cei doi au murit arşi de vii în propria locuinţă.
Incendiul a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 00.00. Flăcările s-au extins cu repeziciune. Deşi s-au luptat trei ore cu flăcările, pompierii nu au câştigat lupta cu focul, locuinţa fiind distrusă în proporţie de 80 la sută. Mai grav este că proprietarii casei, doi soţi de 82 ani au fost găiţi carbonizaţi în dormitorul casei. „Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de un reşou electric cu care proprietarii îşi încălzeau camera“, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.