Directorul Colegiului Agricol „Dimitrie Petrescu“ Caracal, reţinut pentru abuz în serviciu. Marţi a fost plasat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, coordonaţi de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, l-au reţinut luni pe directorul Colegiului Agricol „Dimitrie Petrescu“ Caracal, sub acuzaţia de avuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Astăzi,  directorul Gheorghe Moise, 55 ani, a fost prezentat Judecătoriei Caracal cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând însă măsura controlului judiciar.

Directorul este bănuit că „în calitate de reprezentant ai unei instituţii publice, în anul 2012, ar fi semnat mai multe documente false, reprezentând contravaloarea aprovizionării instituţiei cu soluţii dezinfectante, în valoare de 75.550 lei“, precizează IPJ Olt într-un comunicat de presă.

Gheorghe Moisă este în continuare cercetat, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Între timp şi-a pierdut şi funcţia, conducerea Inspectoratului Şcolar dispunând suspendarea sa.a

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%