Directorul adjunct al Finanţelor Publice Olt, Florin Bîlteanu – eliberat din arest, poliţistul-şef Lazăr rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Bîlteanu, director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt - din nou în libertate... (Foto: Adevărul)

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, marţi, eliberarea din arest a trei persoane din lotul poliţiştilor şi finanţiştilor de la Olt acuzaţi de fapte de corupţie. Este vorba despre Florin Bîlteanu, director adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Olt,  Ion Encescu, şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din DGFP Olt, şi Leonard Poteraş, patron din Craiova. Ei nu vor avea voie să părăsească ţara.

În fapt, completul de judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat curs unei decizii a Curţii de Apel Craiova de a-i elibera din arest preventiv pe cei trei: Florin Bîlteanu, Ion Encescu şi Leonard Ionuţ Poteraş. Decizia fusese iniţial contestată de anchetatorii de la DIICOT Craiova. În urma veştii favorabile de marţi, cele trei persoane amintite nu au voie, totuşi, să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor.

Tot marţi, aceeaşi judecători ai ÎCCJ au mai hotărât să respingă recursul formulat de două persoane importante din lotul de finanţişti, poliţişti şi patroni cu greutate reţinuţi în decembrie anul trecut sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat specializat în activităţi de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălare de bani. Cele două persoane care au rămas după gratii sunt comisarul-şef Laurenţiu Ilie Lazăr, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Olt, şi, respectiv, Gheorghe Bădiţă - patronul firmei Marconf SRL Piatra-Olt.

Conducerea Fiscului de la Olt aşteaptă verdictul ÎCCJ

Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt nu ştiu, la acest moment, dacă şi pe ce funcţii se vor întoarce cei doi angajaţi ai instituţiei la serviciu odată puşi în libertate. Ceea ce se ştie este că Florin Bîlteanu, director adjunct şi, totodată, şef al Biroului Inspecţie Fiscală din cadrul instituţiei menţionate, a fost suspendat din funcţie la momentul iniţial al anchetei.

"Noi nu am primit nimic de la organele judiciare abilitate în acest sens pentru a avea amănunte şi a cunoaşte exact ce se va întâmpla cu cei doi angajaţi ai instituţiei noastre. La această oră vă pot spune doar ceea ce s-a stabilit la momentul când a fost demarată ancheta, şi anume că cele două persoane au fost suspendate din funcţii. Acum rămâne de văzut ce vor indica documentele pe care le vom primi de la instanţă şi, în funcţie de informaţiile conţinute, conducerea instituţiei va lua o decizie legală în ce priveşte reîncadrarea celor două persoane în aparatul Direcţiei Finanţelor Olt", a precizat Mihaela Marinescu, purtător de cuvânt al DGFP Olt.

Un lot numeros, cu angajaţi importanţi din Poliţie şi Finanţe

Reamintim că, pe 12 decembrie, DIICOT Craiova a efectuat o amplă acţiune în urma căreia “a săltat” nu mai puţin de 15 poliţişti, finanţişti şi patroni din judeţele Olt şi Dolj sub acuzaţii diverse ce ţineau de corupţie. Cei acuzaţi în acest dosar sunt: Florin Bîlteanu, Ion Encescu, Cristian Predeanu, Florin Anton, Gheorghiţa Prunişoară, Silviu Bălţoi, Elena Radu, Cristina Pană şi Elenina Anton – toţi angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt (primii doi fiind chiar directori, n.a.), la care se adaugă poliţiştii Laurenţiu Ilie Lazăr, Ciprian Gheorghiceanu, Constantin Nedeloiu şi Liviu Voiculescu din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Olt.

Lotul este completat de afaceriştii Gheorghe Bădiţă - patronul firmei MARCONF SRL Piatra-Olt, şi, respectiv, Leonard Ionuţ Poteraş, patronul unei săli de jocuri de noroc din Craiova. În prezent, majoritatea dintre ei sunt cercetaţi în libertate.

Acuzaţii grave, pe măsura inculpaţilor

Conform rechizitoriului DIICOT, grupul infracţional ar fi fost condus chiar de către comisarul-şef Laurenţiu Ilie Lazăr de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Olt. Membrii grupului se specializaseră în infracţiuni de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălarea banilor.

“Învinuiţii au efectuat acte de cercetare penală în cauze economice faţă de persoane din mediul de afaceri din judeţul Olt  în scopul determinării acestora ca să încheie contracte de monitorizare, pază şi protecţie, cu o societate comercială din municipiul  Slatina administrată  de către  soţia liderului grupării (SC Ro Edil Service SRL Slatina, administrator Valeria Maria, n.a.). Ulterior, profitând de funcţiile deţinute, învinuiţii au efectuat, în mod abuziv, cercetări faţă de funcţionari publici din cadrul DGFP Olt,  A.P.I.A. Olt sau Direcţia Vamală Craiova,  care au respins cereri de  rambursare de TVA sau alte solicitări formulate de către  firmele protejate de către membrii grupării”, se menţionează într-un comunicat oficial al DIICOT. Iar acuzaţiile nu se opresc aici, în dosar fiind vorba şi despre rambursări de TVA către anumite firme.

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională este evaluat de autorităţile centrale la suma de peste un milion de euro.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor