Direcţia Finanţelor Olt scoate la licitaţie biroul de copiat acte din clădire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amplasat la etajul 1 al Direcţiei Finanţelor Publice Olt, biroul licitat (foto medalion - ghiseul nr. 8, stg.) a fost anual vânat de multe firme datorită unicităţii sale... (Foto: Mugurel Manea)

După ce, ani la rândul, a reprezentat un subiect fierbinte pentru presa locală datorită modalităţii de închiriere “cu dedicaţie”, Direcţia Finanţelor Olt scoate la licitaţie, peste trei săptămâni, singurul birou de copiat acte din clădire de la etajul 1 al imobilului din Slatina. Agenţii economici interesaţi să participe la licitaţie sunt aşteptaţi să-şi facă cunoscută intenţia până pe 19 martie.

Diriguitorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Olt au conştientizat că transparenţa este principalul mijloc de a scăpa de orice fel de probleme ulterioare, astfel că au decis să organizeze licitaţie publică cu strigare pentru închirierea singurului spaţiu pe care îl are în administrare la etajul 1 al clădirii din Slatina de unde contribuabilii îşi pot procura diverse formulare financiar-fiscale sau pot face copii xerox.

Deşi extrem de îngust – are numai 7,30 mp, spaţiul cu pricina este singurul din incinta Palatului de Finanţe unde se pot efectua copii xerox, desigur, la un preţ modic. Având în vedere caracterul aparte al biroului cu pricina, este lesne de înţeles că acesta a atras anual mai multe firme, lucru care, speră oficialităţile, se va repeta şi la licitaţia din 20 martie. Oficial vorbind, operaţiunea de închiriere va avea ca scop prestarea de servicii de copiere pentru contribuabili şi comercializarea timbrelor fiscale ori a tipizatelor, dar, pentru prima dată, se vor putea vinde şi produse ale presei scrise.

Garanţie de participare obligatorie - 66 de lei

„Agenţii economici interesaţi de licitaţia din data de 20 martie pentru biroul de la etajul 1 al Direcţiei Finanţelor Publice Olt trebuie să ştie că preţul de pornire a ofertelor va pleca de la 150 de euro. Criteriul utilizat pentru atribuirea contractului de închiriere va fi reprezentat de preţul cel mai mare, fiind solicitată o garanţie de participare în cuantum de 66 de lei. Adresa la care se depune oferta este Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt din municipiul Slatina, str. Arcului nr. 2A – Registratura Generală, data limită pentru depunerea ofertei fiind 19.03.2013, orele 12:00. Ofertele vor fi deschise pe 20 martie, orele 10.00, la sediul anterior menţionat, în incinta sălii de şedinţe care se află tot la etajul 1, în apropierea spaţiului ce va fi licitat. Prezenta ofertantilor  la sedinta de deschidere este obligatorie”, a declarat Mihaela Marinescu, purtător de cuvânt al DGFP Olt.

Documentaţia de atribuire poate fi obţinută de la compartimentul Achiziţii Publice din cadrul DGFP Olt sau de pe pagina de Internet www.finanteolt.ro  - secţiunea Licitaţii. Agenţii economici interesaţi de licitaţie pot obţine informaţii suplimentare şi la numărul de telefon al Finanţelor Publice Olt 0249/412.155, interior 299, persoana de contact Ioana Loredana Stoicănescu.
 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune