De ce trebuie scutiţi copiii de povara problemelor adulţilor. Specialist: „Toate se întâmplă pentru că nu avem educaţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părintele ar trebui să fie cel care-i oferă copilului său echilibrul, nicidecum o sursă de tristeţe sau frustări, spun specialiştii, care explică ce se întâmplă cu un copil care este depozitarul problemelor părinţilor lui.

Părinţi furioşi, părinţi lipsiţi de răbdarea de a-i asculta pe copii, părinţi pe care-i auzi mai mereu „M-ai înnebunit, nu mai ştiu ce să mă fac!“, „din cauza ta s-a-ntâmplat asta!“ sunt tabloul societăţii în care trăim, atrag atenţia specialiştii.

„Toate se întâmplă pentru că nu avem educaţie în sensul ăsta“, spune psihologul şcolar Speranţa Mihalcea, atrăgând atenţia că suntem tributari stilului educaţional pe care părinţii noştri l-au aplicat pe noi, şi doar conştientizând asta vom putea interveni.

„Evident că este o mare greşeală să-l faci pe copil părtaş la toate nefericirile tale. Dar lucrurile astea se întâmplă pentru că nu suntem educaţi să cerem ajutor, nu-l căutăm nici atunci când ne dăm seama că am avea nevoie. Poate nu mergi la psiholog, dar ajută mult să stai de vorbă cu cineva despre problemele tale. Evident că un specialist te va ajuta altfel să rezolvi problema, fiind detaşat de ce ţi se întâmplă, nu subiectiv, cum ar fi cazul celei mai bune prietene, sau al mamei. Dar nu suntem educaţi să facem lucrul ăsta, să cerem ajutorul, pentru că uneori nu e vorba de bani. Ce facem, în schimb?! Transferăm involuntar totul asupra copilului, care absoarbe ca un burete, el trăieşte involuntar durerea ta“, explică specialistul Speranţa Mihalcea. 

„Când îi spui «Din cauza ta s-a-ntâmplat asta!» el încearcă sentimentul de vină şi nu e normal să poarte un copil vina pentru că noi, adulţii, de cele mai multe ori nu suntem în stare să ne-o asumăm, să ne rezolvăm problemele. (...) Uităm că ei nu au capacitatea noastră de apărare, ei absorb totul ca un burete, devin nefericiţi, nu au capacitatea de a se detaşa, sau, dacă o fac, ajung să dezvolte o stimă de sine foarte scăzută“, spune specialistul.

Stresaţi de problemele de zi cu zi, părinţii găsesc, cu timpul, din ce în ce mai greu calea de a comunica cu copiii lor. „Noi nu ştim să comunicăm, ţipăm tot timpul, încercăm, de fapt, să ne impunem“, atrage atenţia Speranţa Mihalcea, răul cel mai mare pe care îl facem de fapt, pe lângă sentimentele pe care astăzi le încearcă copilul nostru,  fiind acela că vom transfera acest model al părintelui asupra viitorului părinte de mâine. „Dacă am analiza cu sinceritate modul în care ne comportăm, am identifica, poate, pattern-ul. Deşi nu sunt lucruri de neschimbat. Cei care se analizează, ştiu ce n-a fost bine şi vor să schimbe asta, au toate şansele să o facă“, mai spune Mihalcea.

Nefericirea părinţilor nu trebuie neapărat ascunsă, cât rezolvate, pur şi simplu, problemele care o cauzează, astfel transmiţându-le celor mici că totul are o soluţie, că există viaţă dincolo de episoadele mai puţin plăcute. „Ar trebui să nu uităm că suntem, înainte de toate, modele pentru ei. Dacă-i tot repeţi «Trebuie să lupţi, pentru că viaţa este foarte grea!», de-a lungul vieţii va face alegeri care-i confirmă acest scenariu“, a mai spus psihologul.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat