De ce fac profesorii cursurile de perfecţionare: „Faci un curs, primeşti o diplomă, o depui la dosar, dar nimeni nu te obligă să aplici ce ai învăţat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugenia Vlad spune că sistemul actual de predare nu încurajează profesorii să aplice tehnicile noi învăţate FOTO: Alina Mitran

Zeci de elevi s-au înscris pe Internet la cursurile şcolii de vară, timp de cinci zile profesorii urmând să le predea, folosind metode non-formale, limba română, limbi străine, biologie, desen sau teatru, lucruri pe care nu le pot face la clasă.

Peste 30 de elevi cu vârste între 9 şi 15 ani, de la mai multe şcoli din Slatina, dar şi din Mărgineni şi Potcoava, localităţi din judeţul Olt, s-au înscris la cursurile şcolii de vară, un proiect nou iniţiat la Şcoala Gimnazială „George Poboran“ din Slatina. Cursurile au început luni, 24 iulie 2017, şi se vor încheia în 28 iulie, elevii fiind surprinşi încă din primele momente de maniera de lucru a profesorilor de la şcoala de vară.

„Aş fi stat acasă, plictisit...“

Un grup de profesori ai Şcolii Gimnaziale „George Poboran“, cărora li s-au alăturat şi alţi colegi din Slatina, le predau, de astăzi, elevilor înscrişi la cursurile şcolii de vară limba română, limbi străine, biologie etc., folosind metode pe care le-au învăţat de-a lungul anilor la nenumăratele cursuri de perfecţionare, dar pe care rar au avut ocazia să le aplice la clasă. Iniţiativa aparţine Eugeniei Vlad (30 ani), profesor de limba română la şcoala amintită, care în urmă cu trei ani a înfiinţat Asociaţia „Learn for You“. De curând a parcurs singurul curs la finalul căruia nu a primit nicio diplomă de absolvire (o raritate în sistem), ci sarcina de a implementa ce a învăţat, iar de atunci s-a gândit la mai mult decât obligă progama şcolară.

„Ni se cer tot felul de perfecţionări, la final pleci acasă cu o diplomă, ajungi cu ea acasă şi, eventual, o mai pui la dosarul de gradaţie de merit, o fişă de evaluare anuală sau ce ni se mai cere nouă, dar nimeni nu te obligă să aplici ce ai învăţat. Anul trecut am fost la un curs - am aplicat pentru el, am învăţat foarte multe lucruri - dar nu ni s-a dat nicio hârtiuţă, nicio diplomă, absolut nimic. A fost pentru prima dată când ni s-a spus «Mergeţi la voi, aplicaţi ce aţi învăţat aici şi vom face o evaluare». Aplicam şi înainte diverse metode, am folosit metode de învăţare constructivistă, scheme, dar de data aceasta eram efectiv solicitaţi să folosim ce am învăţat“, povesteşte prof. Eugenia Vlad cum s-a născut ideea de a-i atrage pe elevi la şcoală deşi vacanţa nu s-a sfârşit. Şi alţi colegi s-au bucurat să i se alăture în proiectul de vacanţă:  Laurenţia Popa, Lavinia Prună, Carmen Jianu, Alexandru Bâscoveanu, Otilia Sterie, Marian Stan, Larisa Massay, Valeria Diaconu.

„Nu poţi să predai o lecţie în care să nu foloseşti metode moderne“, mai spune profesoara, care la clasele la care a predat şi-a rezervat în timpul şcolii o oră, în afara programei, săptămânal, pentru a le prezenta elevilor şi o altă latură a disciplinei. Miile de elevi care nu au norocul unor profesori interesaţi să-i atragă folosind tehnici noi de predare ar fi în stare să o contrazică şi să susţină răspicat că şcoala e plictisitoare, deloc atractivă. Cei care au păşit, însă, astăzi pragul şcolii „George Poboran“ nici nu se gândesc să lipsească în zilele următoare.

Cum se susţin cursurile

Înainte de a-şi cunoaşte profesorii de la şcoala de vară, elevii au găsit astăzi în sala de curs un mesaj. Erau anunţaţi că trebuie să descopere 10 bileţele ascunse în încăpere, să rezolve sarcinile trasate, iar la final să anunţe, printr-un SMS, că au terminat. Aşa a început totul. Jocurile s-au succedat pe tot parcursul zilei, fără să simtă că au avut curs de limba română, că au exersat tehnici de comunicare etc. În aceeaşi manieră se vor desfăşura lucrurile şi marţi, când un profesor de biologie le va dezvălui secrete ale naturii, dar şi miercuri, când vor descoperi (spun, convinşi, profesorii)  că ştiu mai multă engleză decât credeau. Joi, un artist plastic va susţine un atelier de artă, iar vineri vor fi iniţiaţi în tainele jocului de scenă, teatrul fiind ultima „disciplină“ studiată.


 

Elevii care au venit la cursuri spun că ce s-a întâmplat în prima zi le-a depăşit aşteptările. S-au înscris pentru a-şi face prieteni noi şi pentru a sparge rutina, dar nu se gândeau că experienţa va fi atât de „altfel“. „Acum probabil m-aş fi aflat în faţa calculatorului, acasă, plictisit...“, a sunat una dintre declaraţii, şi celelalte fiind în aceeaşi notă.

„Vreau să facem ceva şi pentru copiii de la ţară“

Cu şcoala de vară nici nu începe şi nici nu se termină şirul proiectelor implementate de prof. Eugenia Vlad. Cursuri în aceeaşi manieră vor avea loc şi la Vâlcele, locul natal al profesoarei, dar şi la Mărgineni – Scorniceşti, unde şi-a început cariera la catedră. Pe viitor vrea să dezvolte, prin intermediul asociaţiei înfiinţate, proiecte pentru tinerii defavorizaţi din mediul rural. „Vreau să facem ceva şi pentru copiii de la ţară, pentru că sunt mulţi copii dotaţi intelectual, dar fără posibilităţi materiale. Mi-aş dori să reuşim să atragem firme cu potenţial, care să-i susţină cu burse“, spune profesoara, care se gândeşte şi la proiecte pentru tinerii fără şcoală şi fără un loc de muncă, dezorientaţi, lipsiţi de perspectivă.

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”