Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Finanţe şi primar al Slatinei, Darius Vâlcov, va fi judecat în continuare în stare de arest preventiv. Aceasta este decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţată luni – 8 iunie în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Decizia poate fi atacată însă cu apel.

Ghinion pe bandă rulantă pentru Darius Vâlcov, fostul primar al municipiului Slatina între 2004 – 2012. Astfel, după ce, săptămâna trecută, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au informat pe fostul demnitar că va fi cercetat într-un nou dosar pentru că ar fi cerut şi primit anul trecut de la un om de afaceri din Slatina 10% din valoarea unui contract în perioada în care ocupa funcţiile de senator şi ministru al Finanţelor, luni – 8 iunie, a fost rândul judecătorilor Curţii Supreme să îi spună că îi resping noua cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Decizia poate fi atacată însă cu apel.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiţi justiţiei Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina – primar al municipiului Slatina (suspendat în prezent), Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu, patroni ai unor firme abonate la bugetul local.

Reamintim că Vâlcov se află în arest preventiv din data de 2 aprilie. Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion Bucureşti, l-ar fi contactat pe Darius Vâlcov, primar pe atunci al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii importante de lucrări pentru obiective situate în municipiu, dar şi în oraşele Scorniceşti, Piatra-Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, fără TVA. În schimbul acestor contracte, Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ două milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari.
 

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Darius Vâlcov, căpătuit cu un nou dosar penal pentru trafic de influenţă

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv chiar dacă l-a ”turnat” pe Blaga

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată