Cum se conturează apărarea lui Dincă. Avocat: „A avut şi o problemă, cred eu, fiindcă nu şi-a luat medicamentele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apărătorul din oficiu al suspectului de crimă Gheorghe Dincă a afirmat, într-o intervenţie televizată, că bărbatul care a recunoscut că le-a omorât pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu a avut o problemă care ar putea explica faptele sale.

Claudiu Lascoschi, avocatul din oficiu care îl reprezintă pe Gheorghe Dincă, suspectul de crimă din Caracal, încă de la sfârşitul lunii iulie, a făcut, duminică, într-o intervenţie în direct la Antena 3, mai multe afirmaţii care conturează o anumită notă a viitoarei apărări în instanţă. Concret, avocatul lui Dincă spune că bărbatul a avut probleme de sănătate şi că la momentul comiterii faptelor nu mai urma tratamentul prescris de medici.

Este deja cunoscut că Gheorghe Dincă a fost internat de opt ori la Psihiatrie, la spitalul din Slatina, în decursul unui an (2009 - 2010),  de şapte ori venind singur pentru internare şi o singură dată fiind adus cu ambulanţa. Diagnosticele descriau stări devpresive puse pe seama consumului de alcool. Interesant este însă faptul că în toate intervenţiile sale, fiica sa, Daniela Dincă, întrebată dacă avea cunoştinţă că tatăl său ar fi suferit de ceva, a răspuns că nu, la fel şi sora suspectului de crimă, ceea ce încă de la momentul la care informaţia privind internările succesive în spital au apărut a condus către ipoteza că la acel moment, pentru că nu lucra, ar fi intenţionat să se pensioneze medical.

„El a avut şi o problemă, cred eu, ca urmare a faptului că nu şi-a luat medicamentele pe care trebuia să le ia şi este posibil ca şi din acest motiv să se fi ajuns în această tristă situaţie în ceea ce priveşte evenimentele acestea atât de tragice“, a spus Lascoschi în intervenţia telefonică la Antena 3.

Avocatul nu a vrut să dezvăluie de ce boală, concret, suferea clientul său, şi nici de câtă vreme nu-şi mai lua tratamentul, în schimb a afirmat că Dincă ar trebui privit şi ca un om cu probleme.

„Nu pot să vă spun afecţiunile, dar cert este faptul că el trebuia să-şi ia o medicamentaţie. Sigur că este vina lui în principal că nu şi-a luat acea medicamentaţie şi starea lui de sănătate mentală a degenerat. Nu cunosc exact (n.r. - de cât timp nu mai lua medicamentele), dar de foarte mult timp. Eu arătam faptul că dacă el şi-ar fi luat tratamentul..., adică el trebuie privit cumva şi ca o persoană cu probleme mentale şi care trebuia să ia un tratament psihiatric. Sub acest aspect arătam eu“, a mai spus Lascoschi.

Avocatul a mai vorbit, de asemenea, despre momentul la care clientul său va fi trimis în judecată, apreciind că acest moment nu este departe şi că se mai aşteaptă rezultatele din America, cele care vizează expertizarea oaselor găsite la lizieră, după care Dincă va fi trimis în judecată, pentru ambele crime. „Eu cred că în momentul în care vor veni rezultatele de la FBI cu privire la stabilirea ADN-ului, indiferent care va fi rezultatul, se va face trimiterea pe ambele persoane, cred eu, şi nu doar pe una dintre victime“, a mai spus avocatul din oficiu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort