Cum obții investigații medicale gratuite, pe lista „Monitor”, chiar dacă fondurile s-au epuizat. Sume considerabile cerute pentru RMN și CT

0
Publicat:

Șapte afecțiuni sunt pe lista celor pentru care furnizorii nu mai trebuie să aștepte suplimentarea fondurilor, dacă acestea s-au epuizat, ci își pot „servi” pacienții imediat. Pentru serviciile imagistice s-au cerut cele mai mari sume peste plafonul aprobat inițial.

Pentru serviciile imagistice se epuizează cel mai repede fondurile alocate FOTO: arhiva

Replica „Fondurile s-au epuizat, reveniți luna următoare!”, pe care adesea o primesc pacienții care au nevoie de analize de laborator sau de servicii imagistice (RMN, CT etc.) nu mai este valabilă pentru o anumită categorie de pacienți asigurați.

Pentru șapte afecțiuni, medicii pot elibera încă de anul trecut bilete de trimitere în baza cărora pacienții se adresează furnizorilor de servicii medicale, iar aceștia din urmă au obligația să-i programeze cât pot de repede, chiar dacă fondurile alocate în luna respectivă s-au epuizat.

Aceste servicii sunt raportate de către furnizori și decontate separat de către CJAS, attfel încât pacienții care au nevoie de monitorizare să beneficieze de servicii la timp.

„Pentru a facilita accesul la investigaţii medicale paraclinice (analize de laborator, RMN, CT) acordate în ambulatoriul de specialitate, necesare monitorizării pacienţilor cu COVID-19 precum şi a pacienţilor diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, furnizorii de investigații paraclinice pot acorda investigaţiile, chiar dacă depăşesc valoarea de contract.

Astfel, medicul care face recomandarea pentru investigațiile necesare monitorizării afecțiunilor enumerate mai sus va întocmi bilet de trimitere distinct, menţionând după caz tipul de monitorizare. Medicul va aplica semnătura şi parafa asupra acestei menţiuni”, reamintesc reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt.

Pe biletul de trimitere se menționează, după caz: „Monitor 1” – dacă investigațiile paraclinice se recomandă pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu COVID-19 după externarea din spital; „Monitor 2” - boli oncologice; „Monitor 3” - diabet zaharat, „Monitor 4” - boli cardiovasculare; „Monitor 5” - boli rare, „Monitor 6” - boli neurologice; „Monitor 7” - boli cerebrovasculare, medicul aplicând semnătura și parafa asupra acestei mențiuni.

În județul Olt, pentru luna decembrie 2022, de exemplu, furnizorii de servicii medicale paraclinice au avut inițial repartizat un buget de aproape 865.000 lei. Acesta a fost, însă, insuficient pentru a acoperi și serviciile solicitate pentru monitorizarea afecțiunilor amintite mai sus, astfel că pentru serviciile de monitorizare s-au mai solicitat alți peste 92.000 lei.

Serviciile RMN și CT sunt cele pentru care, de obicei, erau cel mai mult amânați pacienții, astfel că „date libere”, li se comunica acestora, erau disponibile cu programare la luni distanță de momentul solicitării.

Dacă în județul Olt au fost inițial alocate fonduri de 251.785 lei pentru servicii imagistice, pentru toate categoriile de pacienți asigurați, la nivelul lunii decembrie, în baza trimiterilor „Monitor” s-au mai raportat servicii de încă 88.199 lei.

În privința analizelor de laborator, alocarea inițială de 612.426 lei a fost aproape acoperitoare, fiind solicitate suplimentar fonduri de doar 4.108 lei pentru decontarea serviciilor de monitorizare pentru cele șapte afecțiuni.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie