Comisarii de mediu, în grevă generală: „Dăm amenzi de sute de milioane şi ne târăsc prin instanţe, unde ne apărăm singuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul Mihai Chivu, Garda de Mediu Olt FOTO: Alina Mitran

Angajaţii Gărzii de Mediu Olt, ca şi colegii lor din ţară, se vor afla de miercuri, 10 mai, în grevă generală, fiind decişi să înceteze protestul doar atunci când revendicările le vor fi soluţionate.

Nivelul salariilor este cea mai mare durere a comisarilor de mediu, cărora de vreme bună li se promite că vor încasa în curând venituri asemănătoare celor din Garda Forestieră. Lucrurile nu s-au întâmplat, însă, aşa, iar negocierile pe care le-au purtat au rămas fără ecou.

„E mult spus negocieri, pentru că negociere înseamnă să ceri ceva şi să ţi se şi dea ceva, or noi n-am obţinut nimic. Vor fi mai multe probleme de mâine, activitatea va fi întreruptă total. Cel mai mult vor avea de suferit cei care accesează bani pe fonduri europene şi au nevoie de raportul de mediu. Am primit încă cinci solicitări, pe care le-am repartizat astfel încât să le putem realiza astăzi, pentru că noi considerăm că este o prioritatea accesarea de fonduri europene. Ce se va întâmpla de mâine încolo, însă, nu ştim“, a declarat Mihai Chivu, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Olt.

Cel mai mare salariu al unui comisar al Gărzii de Mediu este de aproximativ 2.100 lei, spun comisarii, însă debutanţii pleacă acasă, după o lună de muncă, şi cu 1.100-1.200 lei. Asta în timp ce, mai spune comisarul Mihai Chivu, sunt în situaţia de a constata contravenţii şi a aplica amenzi consistente, poate cele mai mari, comparativ cu alte instituţii. „Dăm amenzi de sute de milioane lei vechi şi ne târăsc prin instanţe, pe la parchete, suntem cercetaţi pentru abuz în serviciu. Nu te reprezintă nimeni, nu te reprezintă instituţia, te reprezinţi singur“, a mai spus comisarul.
Consecinţele formei extreme de protest al comisarilor pot fi dintre cele mai grave: „Mă gândesc ce s-ar putea întâmpla în cazul unei poluări accidentale sau în cazul unei infracţiuni, spre exemplu, cine ar merge să constate“, a încheiat comisarul.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA