Cod portocaliu de inundaţii în judeţul Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna iunie îşi merită renumele de cea mai capricioasă lună a anului. Astfel, după ce, de ieri şi până în această dimineaţă, judeţul Olt s-a aflat sub ameninţarea unui cod galben de vijelii, ploi şi grindină, iată că lucrurile se precipită. Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Meteorologie, judeţul Olt se va afla, de marţi noapte, sub incidenţa unui cod portocaliu de inundaţii.


Ameninţarea inundaţiilor ar urma să aibă loc de la miezul nopţii şi până mâine seară, orele 18.00. Pericolul este cauzat de situaţia hidrometeorologică actuală, precum şi prognoza meteo pentru următoarele 24 de ore. Nu mai puţin de şase judeţe sunt ameninţate, în intervalul de timp menţionat, de pericolul inundaţiilor: Caraş Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Olt. Potrivit informaţiilor meteorologilor, sunt preconizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice de pe cuprinsul judeţelor amintite, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie şi cotelor de inundaţie. Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă şi pe cursurile de apă necadastrate, se mai menţionează în avertizare.

“Centrul Operaţional Olt a transmis avertizarea către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale celor 112 localităţi din judeţ, luându-se, totodată, şi măsura instituirii permanenţei la sediile primăriilor şi monitorizarea permanentă a evenimentelor generate de inundaţii, respectiv transmiterea în cel mai scurt timp către ISU Olt a informaţiilor despre situaţiile delicate”, a afirmat Alin Băsăşteanu, respnsabil relaţii mass-media al ISU “Matei Basarab” Olt.

De menţionat că, la nivelul ISU Olt, se va activa, începând cu miezul nopţii de 11/12 iunie, ora 00.00, Comandamentul Operaţional, for alcătuit din reprezentanţi ai ISU Olt, Poliţia Olt, Jandarmeria Olt, Poliţia de Frontieră Olt şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt.

Mai puteţi citi şi:

FOTO Viitura Dunării ne prinde iarăşi fără diguri

FOTO Pregătiri pentru inundaţii: cod galben la Tulcea

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani