Cei patru violatori ai adolescentei din Rusăneşti-Olt, reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata a fost violată chiar în noaptea în care îşi sărbătorea majoratul

Autorităţile i-au reţinut pe cei patru tineri care, la jumătatea lunii iunie, au violat o adolescentă din comuna Rusăneşti chiar în ziua majoratului acesteia, pe un câmp în apropiere de oraşul Caracal. Printre cei reţinuţi se află şi militarul de la Baza americană din comuna Deveselu.

ULTIMA ORĂ!    Cei patru tineri suspectaţi în acest caz au fost arestaţi pentru 30 de zile, miercuri seară, după ce Tribunalul Bucureşti a aprobat solicitarea procurorilor de la Parchetul Militar Bucureşti în acest sens.

Ştirea iniţială:

Cei patru tineri implicaţi în violul fetei anterior menţionate au fost reţinuţi iniţial marţi – 4 august, pentru 24 de ore, în urma unei decizii a Parchetului Militar Bucureşti, instituţia ce efectuează ancheta ca urmare a faptului că unul dintre atacatori este militar angajat la Baza americană din comuna Deveselu, judeţul Olt.

Procurorii militari au dispus, tot marţi – 4 august, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Răzvan Ionuţ Negreţ - soldat la unitatea militară Deveselu, Ionuţ Valentin Ionescu, Florin Codruţ Ionescu şi Marian Alexandru Feleşco, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, relevă un comunicat al Parchetului instanţei supreme. Până miercuri – 5 august, niciunul dintre cei patru inculpaţi nu şi-a recunoscut faptele. Iniţial, marţi fuseseră reţinuţi doar trei dintre agresori, dar, până în după-amiaza zilei de miercuri, respectiv la finalul audierilor de la Parchetul Militar, toţi cei patru au fost reţinuţi, acuzaţi fiind de săvârşirea infracţiunii de viol. 

În seara zilei de miercuri, cei patru suspecţi vor apărea în faţa unui judecător de la Tribunalul Bucureşti, procurorii militari cerând arestarea pe 30 de zile a atacatorilor.

Până marţi – 4 august, toţi suspecţii au fost cercetaţi în libertate. Dosarul cazului a fost trimis la Bucureşti doar pe data de 23 iulie, la mai bine de o lună de la producerea incidentului, părinţii victimei acuzând procurorii din Caracal de tergiversarea cu intenţie a dosarului.

La finele lunii iulie, Inspecţia Judiciară a fost sesizată şi ea în cazul fetei care a fost violată de patru bărbaţi. Victima celor patru suspecţi s-a constituit deja ca parte civilă în acest dosar şi cere atacatorilor ei 100.000 de euro drept daune morale.

”Fata mea era în corul bisericii, acum nu mai are curaj să apară, a luat premii, învaţă bine. Este în stare de şoc, e închisă, e tăcută, nu mai este ea cum era înainte, nu e bine (...)”, a spus, pentru ”Adevărul”, tatăl fetei violate.

Reamintim că, în noaptea de 14/15 iunie a.c., patru tineri au violat o adolescentă din comuna Rusăneşti pe un câmp dintre localităţile Deveselu şi Caracal. În timpul faptei, un al cincilea tânăr a ţinut sechestrată o prietenă de 15 ani a victimei care se afla în grup. Suspecţii au vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani şi riscă o pedeapsă între 5-12 ani după gratii dacă vor fi găsiţi vinovaţi. Toate măsurile în acest dosar vor fi luate de către Parchetul Militar Bucureşti, instituţie care a preluat etapa de cercetare penală a suspecţilor deoarece unul dintre suspecţi este militar.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

Cazul violului de la Vaslui, ”copiat” la Caracal: o fată de 18 ani, violată de patru tineri exact de ziua ei

VIDEO  Mărturia tatălui fetei din Olt care a fost violată de patru tineri: au avut tupeul să-i ceară şi bani „pentru o bere”

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate