Ce sunt hemoroizii şi ce putem face pentru a reduce neplăcerile. Sporturile care cresc riscul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anumite obiceiuri zilnice cresc riscul acestei afecţiuni FOTO. arhiva

Hemoroizii sunt o problemă medicală care creează mari neplăceri, începând de la prurit, sângerări minore şi durere şi ajungând până la anemie şi efecte mai grave. Ce ne predispune şi ce putem face să ameliorăm situaţia.


Hemoroizii, ca şi varicele, sunt, de fapt, vene dilatate. Hemoroizii sunt localizaţi în peretele rectului şi anusului şi provoacă senzaţii dureroase, ca o arsură, senzaţii de mâncărime, dar pot avea loc şi sângerări. Sunt clasificaţi de specialişti în două mari categorii – interni şi externi, cei externi – care apar sub pielea din jurul anusului, pot creşte şi provoacă umflături, determinând dureri în momentul defecării - fiind cei care ne provoacă cele mai mari neplăceri. Principalul factor de apariţie a acestei probleme medicale îl reprezintă creşterea presiunii în venele din regiunea ano-rectală. Se confruntă frecvent cu această problemă femeile însărcinate, dar şi persoanele care ridică în mod frecvent greutăţi mari. O altă problemă cu care ne putem confrunta generează, la rândul ei, risc tot în această zonă. Este vorba de constipaţie, care favorizează apariţia hemoroizilor.

Obiceiuri de care ar trebui să scăpăm

Statul pe scaun pentru o perioadă lungă din zi este unul dintre obiceiurile care favorizează apariţia hemorozilor, la fel cum înaintarea în vârstă poate agrava aceste probleme. La constipaţia pe care deja am menţionat-o se adaugă, însă, şi diareea cronică.

Alimentaţia nepotrivită este un alt factor major de risc, aici condimentele fiind principalele incriminate, dar şi lipsa de fibre din alimentaţie. Şi consumul de alcool agravează această problemă, dar şi predispoziţia genetică este un factor de luat în seamă. În plus, practicarea anumitor sporturi agravează sau determină situaţia. Este cazul anumitor exerciţii din sala de fitness, al ridicării greutăţilor, sau practicarea unor sporturi cum sunt ciclismul şi călăria. Şi viaţa sedentară constituie însă un risc la fel de crescut, prin urmare trebuie să decidem corect ce fel de mişcare ni se potriveşte.

Ce putem face

Câteva gesturi simple, dar care s-au transformat în timp în obiceiuri toxice, la care să renunţăm, pot schimba considerabil situaţia. Un prim sfat ar fi acela să nu mai poposim timp îndelungat pe vasul de veceu, pentru că stând pe scaunul de toaletă din cauza poziţiei înrăutăţim lucrurile. Un alt sfat este legat de tratarea constipaţiei cronice.

Grija pentru alimentaţie, cu evitarea produselor foarte condimentate, afumate, prăjite, este un alt sfat pe care îl dau specialiştii. Dacă e vorba şi de constipaţie, consumul alimentelor cu nivel crescut de fibre, dar şi consumul a cel puţin 2 litri de apă pe zi, devin obligatorii. Consumul de alcool trebuie şi el redus.

Igiena joacă, de asemenea, un rol important. Se recomandă să înlocuim hârtia igienică şi să folosim şerveţele umede, iar de fiecare dată când este posibil, să spălăm cu apă la temperatura camerei.
Şi renunţarea la efortul fizic intens este în măsură să îmbunătăţească situaţia, dar şi diversele produse naturiste, cum sunt anumite ceaiuri, unguente etc. Niciun remediu, însă, nu ar trebui încercat până când nu facem o consultaţie la medicul specialist, cel care stabileşte, în urma investigaţiilor de specialitate, cât de gravă este situaţia şi ce rămâne de făcut, hemoroizii care provoacă sângerări putând determina chiar anemii. În funcţie de stadiul de dezvoltare - sunt patru stadii - se va recomanda şi tratamentul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate