Ce plante putem să cultivăm toamna. „Nu e nimic complicat, mai toţi cei care au o gospodărie ştiu cum se face“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Livada mult-dorită o putem avea în 3-4 ani FOTO: arhiva Adevărul

Peste puţin timp putem începe să plantăm pomii care să ne asigure, în câţiva ani, o frumoasă livadă. Cum îi alegem şi cum îi îngrijim, am aflat de la specialist.

De la jumătatea lunii octombrie şi aproape întreaga lună noiembrie, dacă nu intervine îngheţul, este perioada ideală pentru a planta în grădină pomii fructiferi la care tot visăm. Dacă preferinţele pot fi nenumărate, în cazul în care spaţiul destinat acestui scop nu este foarte generos ar trebui să facem o selecţie.

„Trebuie să ţinem cont de preferinţe, dar şi de terenul de care dispunem, pentru că pomii au nevoie de un spaţiu de 5m/4m între ei, pentru a-şi dezvolta coroana. Aş recomanda să ne gândim la seminţoase – măr, păr, gutui, dar şi la sâmburoase – prunul de exemplu, cireşul, vişinul. Sunt pomi cu o durată mai mare de viaţă, pot rezista până la 25 de ani în grădină. Mai sensibili sunt caisul şi piersicul, au durata mai mică de viaţa şi sunt mai sensibili la condiţiile climatologice“, ne-a sfătuit Emil Marinescu, inginer agronom.

Dacă spaţiul ne permite, ne-am putea gândi, pentru grădină, şi la arbuşti – murul, zmeurul, care necesită un spaţiu cuprins între 1,5 şi 2 m între plante.

De unde procurăm materialul săditor, cum îi plantăm

Dacă am stabilit clar ce fel de pomi să plantăm, ce fel de soiuri chiar, este foarte important să-i procurăm din surse sigure, dacă avem posibilitatea chiar de la pomicultori de renume. Dacă alegem furnizori mai puţin cunoscuţi, nu strică să-i întrebăm de certificatul de comercializare.

Cât despre tehnica de plantare, „nu e nimic complicat, mai toţi cei care au o gospodărie ştiu cum se face“, ne spune specialistul. Ideal ar fi, în schimb, să aflăm, printr-o analiză pedologică (care nu este scumpă), ce fel de pământ avem, dacă are tot ce este necesar sau are nevoie de îmbunătăţiri.

Gropile pentru plantat ar trebui şi acestea să fie generoase. Specialistul căruia i-am solicitat părerea ne recomandă să le realizăm la dimensiunile 60cm/80 cm, în funcţie şi de terenul de care dispunem. Înainte de a trece efectiv la plantare, fasonăm rădăcinile, această operaţiune având scopul de a le îndepărta pe cele compromise, motiv pentru care în cazul diverselor răni tăiem de deasupra acestora. Rădăcinile groase ar fi bine să le păstrăm cât mai lungi, iar în cazul celor uscate să le tăiem de la bază, pentru a facilita dezvoltarea altora noi.

Pe fundul gropii punem pământ mărunţit, pe care îl putem îmbunătăţi cu gunoi de grajd macerat (vechi de 2-3 ani), fixând rădăcinile bine, după care continuăm să adăugăm pământul. La final vom avea grijă să-i udăm, operaţiune pe care o putem relua la câteva zile, dacă nu plouă. Avantajul, de altfel, al plantării de toamnă este tocmai umiditatea de care pomul va beneficia peste iarnă, pentru pomii plantaţi primăvara devreme prinderea rădăcinilor fiind pusă sub semnul întrebării în caz de secetă.

Acelaşi avantaj îl întâlnim şi în cazul arbuştilor, şi aceştia având nevoie de o cantitate sufiecientă de apă.
Deşi pomii nu necesită o îngrijire deosebită pe timp de iarnă, ar trebui să avem grijă ca la ei să nu ajungă, însă, iepurii, iar dacă există acest pericol este necesar să le protejăm tulpina cu produse pe care le găsim în magazinele specializate sau cu tutori din lemn. Dacă majoritatea pomilor nu necesită condiţii anume, dacă respectăm distanţa necesară fiecăruia pentru a-şi dezvolta coroana, prezenţa nucului în grădină, ne mai sfătuieşte agronomul, ar trebui aleasă cu grijă. „Pentru nuc ar trebui să avem un loc special, îi umbreşte pe ceilalţi“, a spus Emil Marinescu.

Crizanteme şi trandafiri pentru grădină

Şi pentru grădina de flori toamna este anotimpul ideal pentru plantat, dacă ne gândim, spre exemplu, la crizanteme sau la trandafiri. Crizantemele se plantează la aproximativ 10 cm adâncime, în terenul desfundat la 25-30 cm, la un interval de 20-30 cm între plante. Se recomandă administrarea de îngrăşământ natural, dar şi  „sterilizarea“ solului  cu un amestec de soluţie de usturoi (500 gr ustoroi mărunţit, lăsat peste noapte într-un litru de apă şi amestecat a doua zi cu 10 litri de apă), înainte de plantare. Şi în cazul crizantemelor este importantă apa.

Trandafirii se pot de asemenea planta toamna târziu, însă în cazul acestora gropile trebuie să fie mai mari (recomadabil 40x40x40 cm). Pe fundul gropii se formează un muşuroi dintr-un amestec de pământ şi gunoi de grajd mărunţit, peste care se aşează planta, cu rădăcinile răsfirate. Se umple groapa cu pământ cât mai fin, se apasă încet, după care se completează cu pământ, la final udându-se din abundenţă. Tulpinile se acoperă, până în primăvară, cu un muşuroi de pământ. Importantă, în cazul trandafirilor, este alegerea unei parcele expuse la soare, care să faciliteze înflorirea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani