Ce amendă primesc hoţii de lemne. „E foarte greu să-i determini să plătească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtul de lemne, teoretic, aspru sancţionat, continuă în pădurile din judeţ şi chiar s-a înteţit odată cu răcirea vremii, jandarmii depistând vineri, 13 octombrie, alţi făptuitori.

Este vorba de doi bărbaţi din localitatea Verguleasa, judeţul Olt, surprinşi de jandarmii Detaşamentului 4 – Grupa de jandarmi Supraveghere şi Intervenţie Scorniceşti,  că transportau cu o căruţă 1,214 m.c. material lemnos din specia gârniţă. „În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză au tăiat ilegal şi sustras materialul lemnos din pădurea Pogăneanca, aparţinând Ocolului Silvic Vultureşti, situată la marginea comunei Verguleasa.

Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanelor în cauză, întocmirea procesului verbal de constatare, solicitarea prezenţei unui lucrător silvic, inventarierea, măsurarea/cubarea materialului lemnos, ridicarea şi predarea/lăsarea în custodie a materialului lemnos şi a mijlocului de transport, conducerea persoanelor în cauză la sediul unităţii de poliţie.“, au transmis reprezentanţii IJJ Olt. Pe numele celor doi s-a întocmit dosar de cercetare penală. Nu sunt însă singurii, din aceeaşi localitate alte două persoane surprinse în cursul acestei luni cu lemne furate fiind de asemenea cercetate penal, în timp ce alţi cinci hoţi s-au ales cu amenzi, fiecare, de 3.000 lei.

Pădurea, aflată în proprietate privată,  este, la acest moment, nepăzită, spune primarul localităţii Verguleasa, Valentin Piciu. Trupul de pădure de aproximativ 80 hectare a fost defrişat la mijlocul anilor ’90, pădurea s-a regenerat, acum procesul s-a reluat. Oamenii nu ştiu clar unde deţin suprafeţele, aşa că nici nu s-au preocupat să încheie contracte de pază. Nici de tăiat din pădurea lor nu pot tăia legal, în schimb o fac hoţii, cei care le aduc lemnele în ogradă. „Pentru 3-4 milioane lei vechi le descarcă în curte. Oamenii sunt bătrâni, au nevoie de lemne, cam aşa se întâmplă“, spune primarul, care speră că preluarea tuturor pădurilor în pază, aşteptată din acest an, va rezolva şi problema furturilor de lemne, des semnalată în zonă. 

Deşi cuantumul amenzilor nu este tocmai de neglijat, făptuitorii stau în general liniştiţi, până la executarea silită fiind un proces anevoios. În Verguleasa sunt peste 100 de cetăţeni cu astfel de datorii (amenzi) la buget. Amenzile provin din sancţionarea unor fapte diverse, cele mai multe legate de ordinea publică. Nu şi-au achitat amenzile şi mulţi nici nu au de gând să o facă, procedura prin care primăria ajunge să-i execute silit fiind anevoioasă. Pentru cei care nu plătesc există soluţia transformării, în instanţă, a amenzii în zile de muncă în folosul comunităţii, dacă se dovedeşte că pe numele contravenientului nu prea există nimic de executat. „E foarte greu să-i determini să plătească. Avem, cred, cele mai multe dosare pe rol, în judeţ, de ani de zile facem asta. Sunt persoane care au 170 milioane lei vechi de plată“, a mai spus primarul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică