Cazul scheletelor neidentificate din Olt. Există o legătură cu crimele de la Caracal?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două schelete umane au fost descoperite pe un câmp din judeţul Olt, în urma lucrărilor agricole de toamnă, într-o localitate aflată la câţiva zeci de kilometri de Caracal. Procurorii au cerut o expertiză antropologică.

Scheletele descoperite marţi, 19 noiembrie 2019, foarte aproape de un drum care leagă două sate ale localităţii oltene Brâncoveni, au rămas, deocamdată, neidentificate. Procurorii nu ştiu, la acest moment, dacă este vorba de bărbaţi sau de femei, nici vârsta şi nici cine ar putea fi persoanele, pentru a face lumină asupra acestor aspecte fiind dispusă o expertiză antropologică.

„S-a făcut o examinare macroscopică a celor două cranii, respectiv fragmente osoase găsite, şi s-a apreciat că sunt de natură umană. Pentru acest considerent am dispus efectuarea unei expertize antropologice pentru a se stabili cu exactitate sexul, vârsta, data decesului şi, de asemenea, s-a dispus o expertiză genetică în vederea identificării profilului ADN. S-a procedat la identificarea şi audierea persoanelor care au cunoştinţă despre împrejurările, stările de fapt pe care le-am constatat în după-amiaza zilei de ieri, urmând ca ancheta să continue în vederea identificării victimei şi a autorului“, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, unitatea de parchet care instrumentează acest dosar şi care s-a ocupat, pentru foarte scurtă vreme, şi de deja celebrul „caz Caracal“, preluat la doar o zi de DIICOT.

Pentru că în cursul zilei de miercuri, 20 noiembrie 2019, s-a acreditat în mass-media ideea că între scheletele descoperite la Brâncoveni şi crimele de la Caracal ar putea fi o legătură, având în vedere faptul că Gheorghe Dincă, suspectul de crimă în cazul crimelor de la Caracal, şi-a racolat din Brâncoveni una dintre victimele pe care le-a violat, prim-procurorul Anca Anuţa a ţinut să înlăture astfel de speculaţii. „Nu discutăm despre cazul Dincă. Vă spuneam că n-am niciun minim de informaţii. Nu fac nicio legătură cu cazul Dincă. Nu sunt competentă, nu sunt însărcinată cu efectuarea anchetei în cazul Dincă, atâta timp cât instrumentează colegii mei de la DIICOT, orice informaţie v-o luaţi de acolo“,a spus Anuţa.

Rezultatele expertizei antropologice, preliminare, pe de altă parte, ar putea fi puse la dispoziţia anchetatorilor în acest caz în următoarele zile. „Până la sfârşitul zilei, mâine, poimâine, nu ştiu să vă spun exact“, a mai spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Echipa de investigatori în cazul celor două schelete găsite este una complexă, procurorilor şi specialiştilor de la Serviciul Investigaţii Criminale Olt alăturându-li-se specialişti din cadrul IGPR şi ai Institutului Naţional de Criminalistică, de aici şi ipoteza că acest caz s-ar putea „intersecta“ cu cel al crimelor asupra Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete