Cât de periculoasă este viaţa pe tocuri. „După ani te trezeşti că «Mă doare!»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când au de ales între o prezenţă impecabilă şi senzaţia de confort, femeile riscă adesea şi preferă să facă o bună impresie. De ce sunt tocurile periculoase şi cum putem atenua acest pericol, aflaţi în articolul următor.

„Nu ne-au făcut cu tocuri!“, este prima replică a ortopedului atunci când vine vorba de purtat tocuri şi de cât sunt acestea de periculoase pentru sănătate. Ca orice lucru nenatural,  afectează sănătatea organismului, acesta fiind „programat“ să funcţioneze după anumite reguli. „Există o axă a corpului, de la cap până la picioare. În momentul în care îţi ridici coloana, axa se modifică, vine în spate. (...) Faci lordoză, automat corpul îl dai pe spate, din coaloană, pentru a-ţi menţine echilibrul“, explică medicul ortoped Gheorghe Ciobanu, care recomandă femeilor să poarte doar ocazional tocuri şi, pe cât posibil, nu foarte înalte (de cel mult 4 cm).

Deşi, în timp, aproape invariabil apar durerile de coloană, femeile arar fac legătura între acestea şi faptul că sunt purtătoare de tocuri. „După ani de zile te trezeşti că «Mă doare!». Te doare, pentru că se întâmplă ce am explicat mai devreme“, spune medicul, care vorbeşte de implicaţii chiar mai grave. „Există acum o adevărată «epidemie» de coxartroze, artroza la nivelul şoldului. Purtatul tocurilor te obligă să-ţi încordezi musculatura mult mai puternic pentru a menţine echilibrul“, mai spune medicul, în timp tot acest efort suplimentar ducând şi la tasarea vertebrelor, hernii, afectarea genunchilor etc., pe lângă efectele pe care le resimţim fie imediat, fie în decursul câtorva ani şi care înseamnă şi urme vizibile: bătături, băşici, unghii încarnate, umflarea picioarelor, varice şi vene vizibile, apariţia monturilor.

Cum procedăm pentru a atenua pericolul

Medicul este de părere că ar trebui să purtăm tocuri doar ocazional şi cu înălţimea cât mai mică. De asemenea, specialiştii recomandă evitarea tocurilor stiletto (cui), o bază de susţinere cât mai mare permiţând să ne menţinem mai bine echilibrul, cu un efort mai mic. Pentru cele care poată frecvent tocuri, mai ale subţiri şi înalte, intervine chiar situaţia în care, pentru că s-au produs deja modificări de structură osoasă,  adaptarea la încălţămintea joasă, sport, este foarte dureroasă, de aceea auzim adesea replica „eu nu pot să merg fără tocuri, m-am învăţat aşa“.

Dacă într-o zi am purtat tocuri, indicat este ca a doua zi să optăm pentru o pereche de pantofi fără toc. De asemenea, este de preferat să purtăm pantofii cu toc în ziua în care nu mergem mult pe jos sau stăm la birou sau la un eveniment doar câteva ore.

Calitatea încălţămintei este de asemenea foarte importantă, un calapod bun oferindu-ne certitudinea că vom avea mai puţine probleme. Ar trebui ca atunci când achiziţionăm pantofii să ne asigurăm şi că putem mişca degetele, să alegem mărimea potrivită şi să încercăm ambii pantofi, chiar făcând câţiva paşi cu ei. 

CITIŢI ŞI: Încălţămintea la modă care le poate cauza copiilor probleme. Medic ortoped: „Din păcate, încălţămintea actuală nu mai ţine cont de reguli fiziologice şi e grav“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG