Campioana curselor de cros montan: „M-am convins că limitele le creăm noi, că după ce ajungem la limita maximă mai putem face un pas“
0Simona Floricel (40 de ani) câştigă de doi ani cursă după cursă de cros montan, deşi concurează cu sportivi „de meserie“. Pentru 2017 şi-a croit un ţel pe măsură: un ultramaraton de 50 kilometri cu ascensiuni şi coborâri abrupte pe toate tipurile de drum, având o diferenţă de nivel de peste 3.200 metri.
Simona Floricel (40 de ani) a început să alerge la 28 de ani în jurul blocului. La vremea aceea lucra într-un birou şi avea deja doi copii: „Într-o zi, la muncă, am simţit că am înţepenit şi m-am îngrozit. Atunci mi-am spus: «Păi dacă la 28 de ani mă simt aşa…»“. Cursele din jurul bocului au început să dea rezultate, iar în momentul în care Simona s-a prezentat pentru a da examen să intre în Jandarmerie a luat nota 10 la proba fizică. După intrarea în rândurile jandarmilor a început adevărata ei aventură în lumea crosului montan.
„Primul meu concurs a fost în anul 2014, Maratonul Olteniei, organizat la Râmnicu- Vâlcea. Un cros montan de 10 kilometri, cu o diferenţă de nivel de 420 m. A fost prima experienţă de acest gen, neavând rutina alergărilor montane, cum să-ţi dozezi efortul, care e tehnica de urcare/coborâre şi mai ales ce tip de echipament să porţi. Cursa a fost foarte grea, mă gândeam tot timpul să mă opresc, însă, îmi repetam întruna că există oameni care suferă mai tare şi că trebuie să-mi depăşesc limitele. Mi-am impus să termin cursa, că sunt o norocoasă că sunt sănătoasă şi că trebuie să fiu fericită că pot alerga. Toate astea au dus la un rezultat care m-a surprins şi m-a bucurat foarte tare: am luat locul I la categoria de vârstă şi locul 3 la general“, povesteşte sportiva din Slatina.
Diplomele şi medaliile au devenit lucruri obişnuite
În cei peste doi ani a adunat peste 30 de participări la competiţii, la cele mai multe câştigând şi premii. „Au fost concursuri de alergare pe şosea şi montane. Printre cele care m-au motivat cel mai mult se regăseşte concursul «x2 Race» din august 2015 - una din cele mai dificile curse de alergare montana din Europa, având traseul integral peste 2.000 m altitudine. M-am menţinut pe prima poziţie după primii doi kilometri. Startul s-a dat de la Bâlea Lac, până pe Vf. Negoiu şi înapoi spre finish. Un traseu alpin de dificultate sporită efortul fizic şi declinul psihic erau la limita suportabilului, căldura, deshidratarea, lipsa aclimatizării şi oboseala extremă duceau uşor spre abandonul cursei. Pe traseul de întoarcere colegii mă felicitau pentru că eram prima fată din concurs. Mi-au dat lacrimile. Acelea au fost momentele în care m-am convins că limitele le creăm noi, că odata ajunşi la limita maximă, mai putem face un pas. Am ajuns la finish după 5 ore şi 10 minute, clasându-mă pe prima poziţie la feminin. A rămas cea mai grea cursă de până acum. “, povesteşte Simona.
„Marea mea realizare este că m-am lăsat de fumat“
Până la bucuria câştigării unor astfel de curse extrem de solicitante, Simona consideră că cel mai important lucru câştigat de ea este sănătatea şi este tare mândră că a reuşit să se lase de fumat. „Marea mea realizare este că m-am lăsat de fumat în 2010, când am conştientizat care sunt pericolele acestui obicei. În plus, economiseşti bani pe care îi poţi cheltui pe alte lucruri. Eu i-am investit în echipament sportiv. Dar cel mai important câştig este sănătatea, după 2-3 ani se curăţă plămânii, iar eu am simţit asta“, dezvăluie sportiva.
De un an este şi instructor de fitness şi instructor sportiv. Preferă antrenamentele de grup, deşi a făcut şi antrenamente personale, pentru că timpul o presează. Satisfacţia este însă enormă când elevii săi îşi depăşesc limitele şi trec pe unde ea a trecut cu ceva timp în urmă, descoperindu-se pe sine. Sportul i-a învăţat pe cei asemeni ei altruismul, aşa au ajuns să se implice, pe negândite, în campanii umanitare. Au spus „prezent“ la sprinturi caritabile, au scos bani din buzunar pentru nou-născuţii de la Maternitatea Slatina, au contribuit la dotarea unei secţii a spitalului din Râmnicu-Vâlcea etc. „S-a întâmplat să putem face asta, nu e mare lucru!“, încheie, modest, Simona Floricel.
Pe traseul de întoarcere colegii mă felicitau pentru că eram prima fată din concurs. Mi-au dat lacrimile. Acelea au fost momentele în care m-am convins că limitele le creăm noi, că odata ajunşi la limita maximă, mai putem face un pas. Am ajuns la finish după 5 ore şi 10 minute, clasându-mă pe prima poziţie la feminin. A rămas cea mai grea cursă de până acum. Simona Firicel, jandarm şi alergător în crosuri montane
Povestea echipei de prieteni „Slatina Running“
În timp, fără să-şi propună, a ajuns să-i inspire şi pe cei din jur. În urmă cu trei ani, la iniţiativa unor prieteni alături de care alerga, s-a înfiinţat grupul „Slatina Running“.
Alături de prietenii de la SLATINA RUNNING, imediat după Revelion
„De fapt băieţii au gândit asta, doi dintre ei au plecat între timp din Slatina. Ne-am făcut tricouri, ne-am făcut un program de alergări, pagină de Facebook… Acolo am început să postăm informaţii, articole despre sănătate, invitaţii, fotografii mai altfel, care să suscite interes, şi au început să vină şi alţii. Astăzi trăiesc o imensă bucurie când fete care au venit să alerge de plăcere ajung să participe pentru prima data la concursuri şi să câştige premii. Unii poate nu înţeleg, însă trăiesc o bucurie imensă, nu e loc de invidie între noi. De fapt, am mai spus-o şi cu alte ocazii, alergătorii sunt oameni minunaţi, inteligenţi, săritori, prieteni sinceri. Şi mie mi s-a întâmplat, la concursuri, să mă împiedic pe traseu montan. S-au oprit şi m-au întrebat dacă sunt bine, dacă am nevoie de ajutor. Pe alţii care au avut nevoie chiar i-au ajutat, deşi au pierdut timp, să ajungă la linia de finish. Sunt foarte altruişti. Şi despre asta e vorba în acest sport“, spune Simona, iar privirea i se însufleţeşte şi zâmbeşte larg. Ar vrea să convingă o lume-ntreagă de necesitatea sportului în viaţa noastră, să explice că poţi să faci anumite lucruri care te ajută să trăieşti sănătos, de plăcere.