Ca-n codru, pe drumurile patriei. Şofer: „M-au mai amendat de câteva ori, pentru telefon, pentru centură, sunt obişnuit!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentele rutiere grave produse în ultima perioadă pe şosele i-au determinat pe poliţişti să intensifice controalele în trafic. Doar că şoferii microbuzelor şi autobuzelor aparţinând firmelor de transport în comun spun că s-au obişnuit şi cu poliţiştii, dar şi cu amenzile.

Nici „rechinii“ n-au dispărut şi nici transportatorii autorizaţi nu şi-au îmbunătăţit condiţiile în care îşi duc la destinaţie călătorii pe raza judeţului şi nici nu le-au impus acestora reguli stricte, deşi poliţiştii fac din ce în ce mai des controale în trafic.

Astăzi, pe anumite artere din judeţul Olt, ca de altfel şi în ţară, acţiunea fiind coordonată de la nivel naţional, au avut loc noi acţiuni de acest gen. Controalele în trafic au început la ora 6,00, luându-i prin surprindere pe unii dintre şoferii de microbuz. Poliţiştii au constatat ce, de altfel, au constatat şi vinerea trecută, când o astfel de acţiune de asemenea a avut loc: şoferii nu taie bilete călătorilor, se acceptă călători mult peste capacitatea autorizată a microbuzului, centura de siguranţă în aceste microbuze nu e obligatorie nici pentru şofer, pentru pasageri nici atât etc.

„Ia, uite, bă, în loc să ajung acasă să dorm...!“

Dacă pentru călătoria între două oraşe mari nu prea e cazul să-ţi faci probleme, şi microbuzele sau autocarele, dar şi regulile fiind altele (nu se acceptă mai mulţi călători decât numărul de locuri pe scaun, călătorii primesc bilet încă de la urcarea în microbuz etc.), atunci când călătoreşti cu „rata“ ştii din start care sunt riscurile. La orele de vârf, la intrarea şi ieşirea din schimb, microbuzele sunt supraaglomerate, lucru pe care-l ştiu şi ceilalţi participanţi la trafic, deloc puţini fiind şoferii care înjură de mama focului atunci când sunt obligaţi să traverseze o zonă din vecinătatea autogării.

Puhoiul de lucrători care de-abia a coborât e înlocuit cu cei care se grăbesc spre casă, nemaicontând că stau în picioare în microbuz sau că nu li se dă bilet în schimbul achitării costului călătoriei (e cazul celor fără abonamente).

După o aşteptare aproape zadarnică la ieşirea din Slatina spre Craiova, poliţiştii şi-au mutat acţiunea, azi-dimineaţă, la ieşirea din municipiu spre Drăgăneşti. Ce-au descoperit? Nimic altceva decât ceea ce ştiau deja. Mircobuze în care călătorii stau „ca peştii“, călători fără bilet, neînţelegând aici că nu şi-au achitat călătoria, şoferi ingorând regulile rutiere elementare. Răspunsul unui astfel de şofer te lasă mască: „M-au mai amendat, nu e prima dată, sunt obişnuit! Am luat amendă pentru că n-am purtat centură, pentru că vorbeam la telefon... Sunt obişnuit. Oamenii îşi fac treaba, bravo lor!“, a fost replica neaşteptată a şoferului, care a explicat şi de ce nu eliberează bilet, spunând că practica este „să taie“ biletul la coborâre, să nu i se mai întâmple să-i plătească un drum mai scurt şi pasagerul să circule, de fapt, pe o distanţă dublă.

Mai nemulţumiţi de control s-au arătat călătorii, treziţi din grijile de zi cu zi. „Ia uite, bă, în loc să ajung acasă să dorm, că mi-o ajunge după o noapte de lucru, stau de prostiile ăstura!“, a fost concluzia unuia dintre cei transportaţi pe ruta Slatina – Brebeni – Coteana, aceeaşi rută unde, de altfel, în iarnă s-a produs un accident spectaculos, soldat din fericire cu răniţi nu foarte grav, un astfel de microbuz fiind acroşat în trafic şi răsturnat, pur şi simplu, pe carosabil. Evenimentul se întâmpla seara târziu, când numărul pasagerilor nu era foarte mare.

Jumătate din cei controlaţi, cu abateri

Bilanţul acţiunii de astăzi a poliţiştilor n-a ieşit din nota obişnuită: 52 de autovehicule controlate în cele patru ore cât a durat acţiunea, 23 de abateri la regimul rutier, patru sancţiuni contravenţionale pentru că s-au acceptat călători peste capacitatea autovehiculului şi pentru că nu li s-au eliberat bilete de călătorie.

Şeful Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Olt, comisarul-şef Ilie Roşu, spune că au înmulţit controalele de acest tip, însă frecvent sunt acţiuni tematice în care se controlează şi alte aspecte: dacă şoferii au consumat alcool, dacă starea tehnică a autovehiculelor controlate este bună, dacă deţin licenţe de traseu etc. „Spre deosebire de ce s-a descoperit în ţară, la noi nu prea au fost situaţii din astea în care să circule fără licenţă sau cu ITP expirat. Însă controlăm în continuare, cam în fiecare dimineaţă, la ora 6,00, suntem pe câte un traseu. Nu cred că le este chiar indiferent că iau amendă, pentru că e o sumă pe care-o plăteşti din buzunar şi se mai şi adună acele puncte, cred că mai mult bravează“, a spus comisarul-şef.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”