„Bună dimineaţa la Moş Ajun!“. Vezi ce obiceiuri de iarnă respectă oltenii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olteni în port popular

Printre obiceiurile de iarnă care se păstrează şi astăzi, în satele din judeţul Olt, se numără colindele, urările de belşug şi recoltă bogată cu Pluguşorul, urările cu sorcova, „încurarea cailor“, păzitul fântânilor sau păzitul apelor dar şi colindele de Sfântul Vasile sau Sfântul Ion.

Noaptea de Ajun este magică. Începând din această seară, în satele din sudul judeţului cete de colindători, copii şi flăcăi, merg la fiecare casă şi rostesc urări de prosperitate. „Bună dimineaţa la moş Ajun! / Că-i mai bun-a lui Crăciun/ Porci unturoşi,/ Oile lânoase,/ Vacile lăptoase,/ Oameni sănătoşi/ Pui mulţi şi boboci mulţi”, urează colindătorii gazdelor. „Urarea era însoţită de acte mimice. Din curtea fiecărui gospodar erau adunate paie şi crengi ce se puneau la gura sobei şi pe care se aşeza unul dintre urători pentru ca găinile (cloştile) să stea pe ouă“, a povestit Claudia Balaş, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt. În nordul judeţului colindă toţi locuitorii satului. Colindătorii primesc daruri constând în nuci, mere şi covrigi dar şi bani.

Istoria Crăciunului

Moş Crăciun apare în imaginaţia tuturor ca un om bătrân, cu barbă albă, fratele mai mic sau vecinul lui Moş Ajun. Creştinii ştiu că Moş Crăciun este născut înainte de toţi oamenii şi este soţul femeii care a ajutat pe Fecioara Maria să îl nască pe pruncul Iisus.
„Legendele legate de Crăciun ne introduc în atmosfera unei aşezări agro - pastorale în care Moş Crăciun era un crescător de animale bogat dar aspru şi zgârcit. Fecioara Maria, când a sosit vremea să nască, s-a întors împreună cu Iosif în satul natal, Nazaret, dar nemaigăsind nici o rudă umblau din casă în casă cerând găzduire. Crăciuneasa, soţia lui Crăciun, profitând de absenţa soţului ei, i-a lăsat să se odihnească în staul, lângă ieslea vitelor. Acolo l-a născut Fecioara Maria pe Iisus, ajutată de Crăciuneasa. Boii au suflat peste prunc şi l-au încălzit“, a mai spus Claudia Balaş. Legenda mai spune că atunci când a aflat de ceea ce se întâmplase în lipsa lui, Crăciun a pedepsit-o pe soţie, tăindu-i mâinile. Numai că Maica Domnului i-a suflat peste ele şi le-a lipit la loc, făcându-le chiar mai frumoase decât înainte căci erau suflate cu aur. Văzând această minune Crăciun a fost profund mişcat şi s-a închinat Fecioarei Maria şi lui Iisus Hristos, recunoscând în el pe Dumnezeu. Şi pentru că în casa lui şi pentru că el a fost primul om care a crezut în Hristos, ziua în care s-a născut Iisus Hristos s-a numit de atunci Crăciun.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”