Bucate de care mai auzi vorbindu-se doar la bunici. Cum se prepară „boabele fierte“ sau „scorniciul“

Dacă astăzi risipim tone de mâncare, în alte vremuri copiii se mulţumeau cu mult mai puţin, Postul se respecta cu sfinţenie, iar anumite bucate erau considerate un „răsfăţ“.

Bucatele nu erau simple feluri de mâncare, erau aşteptate îndelung,  anumite „bunătăţi“ pregătindu-se la şezători sau la zile alese.

Dacă astăzi punga de popcorn este gata în câteva minute la cuptorul cu microunde, pe vremuri, la sat, nu toţi copiii beneficiau de un asemenea răsfăţ. „Ciocantina“, aşa cum este cunoscut în Oltenia soiul de porumb pentru floricele , din care se pregăteau „berbecii“, era adunată cu grijă, se păstra la loc uscat şi se consuma îndeosebi în serile în care oamenii se strângeau, cu mic, cu mare, la şezătoare, alături de gogoşi făcute adesea din cocă simplă de pâine.

În nopţile reci de iarnă, după ce focul din sobă îşi epuiza vâltoarea, în jarul rămas se pregăteau „boabele fierte“.

„Înainte de culcare, atunci când se trăgea tabla la sobă, să nu iasă căldura pe coş, într-o oală de pământ se puneau boabele cu apă caldă şi o lăsau peste noapte. Pe parcursul nopţii boabele se umflau, fierbeau în acel jar. Se puneau boabele într-o oală mai mare, având grijă, pentru că îşi dublau volumul prin fierbere. Ei puneau un pumn de boabe, umpleau cu apă, astupau oala şi lăsau să iasă aerul puţin, iar boabele fierbeau mocnit. Se mâncau dimineaţa, când erau călduţe, cu sare. Era un fel de mâncare îndeosebi pentru copii. Se mai întâlneau pe la şezători şi făceau aceste boabe fierte, gogoşi, berbecei. Boabele fierte mai erau folosite drept mâncare în perioada de Post. Erau mâncăruri specifice perioadei de iarnă“, a explicat etnograful muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş, menţionând că se alegeau pentru boabele fierte porumbi care aveau coceanul de culoare albă.

Tot iarna, ţăranii din Oltenia preparau şi o zeamă de varză cu ceapă tocată potrivit, de mâncat cu pâine. Se mai prepara saramură pentru ardeii copţi în sobă, un soi special de ardei, care toamna se înşira pe aţă la uscat, numiţi „raci“. Tot în cenuşa incinsă, după ce se trecea jarul, pregăteau ceapă coaptă „în spuză“. Ceapa se punea la copt în foi, iar pentru a fi consumată se îndepăratu, simplu, foile şi se consuma cu saramură.

„Scorniciul“ era un alt fel de mâncare pe care îl preparau după terminarea postului, se prepara din mămăliga rece, sau „mămăliga de a doua zi“, care se punea într-un pic de untură, sau turta de mălai veche de o zi-două, fărâmiţată. „O prăjeau şi aruncau un pic de zahăr peste ea. Era tot„un dulce“ pentru copii“, a explicat Balaş. „Scorniciul“ ca fel principal se prepara adăugând la mămăliga fărâmiţată sau turta pusă la prăjit în tigaie bucăţi de jumări (de obicei, carnea şi cârnaţii preparaţi la Crăciun se păstrau în gospodăriile ţărăneşti şi se consumau de-abia începând din primăvară, când oamenii începeau munca câmpului).

Varza acră era de asemenea ingredientul principal pentru multe dintre felurile de mâncare pregătite în casele ţăranilor.