Braconieri prinşi “la lucru” la Coteana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre braconieri se afla şi un minor

Cinci tineri din comuna Vâlcele riscă să ajungă pentru şapte ani la închisoare după ce au fost surprinşi la vânătoare pe raza comunei Coteana.

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase al I.P.J. Olt au fost sesizaţi, duminică  22 aprilie, de către reprezentantul unei agenţii de vânătoare despre faptul că, pe Fondul de Vânătoare nr. 33 Coteana, pe câmp, şase persoane de sex bărbătesc, însoţite de patru câini din rasa ogar braconează. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi i-au surprins pe cei reclamaţi că braconau liniştiţi într-o perioadă interzisă de lege. 
“În urma verificărilor s-a stabilit că cei în cauză sunt: Cătălin C. (19 ani), George B. (22 ani), Ionuţ I. (16 ani), din din comuna Vîlcele, Mihăiţă C., din municipiul Bucureşti, Constantin O. (21 ani) şi Sabin D.(20 ani), ambii din municipiul Slatina”, a afirmat comisarul-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Pe numele celor şase tineri au fost întocmite acte pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, cinci dintre ei (cei majori, n.a.) riscând până la şapte ani închisoare..

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii