Botezul Cailor, tradiţia minunată de Bobotează interzisă în comunism şi redescoperită după Revoluţia din '89
0Botezul cailor este un obicei vechi păstrat în două localităţi din Olt, abandonat în anii din urmă ai comunismului şi renăscut după 1989, care îmbină ritualul religios cu practicile populare.
Boboteaza, una dintre puţinele sărbători religioase care adună sătenii laolaltă, fiecare gospodar luând parte la slujba oficiată la biserică şi aşteptând să plece acasă cu apa sfinţită de preotul satului într-un singur loc, este, la Slătioara şi Ghimpeţeni, două localităţi din Olt, de asemenea prilej pentru stăpânii de cai să se mândrească fiecare cu ce are în grajd. În această zi se va hotărî cine are calul cel mai frumos, cel mai iute, respectiv cel mai puternic din întreaga zonă.
Obiceiul de a ieşi cu caii „la-ncurat“, prima ieşire a animalelor din gospodărie în noul an, este atât de vechi încât bătrânii satului spun că s-au născut cu el. În ultimii ani ai comunismului a fost, de voie de nevoie, abandonat, însă a renăscut după Revoluţie, flăcăi dornici să arate ce-au în ogradă găsindu-se destui în comunele organizatoare ale competiţiei şi în cele învecinate.
În dimineaţa zilei de Bobotează, şi la Slătioara, dar şi la Ghimpeţeni, comunele în care se păstrează Botezul Cailor, lucrurile se întâmplă ca peste tot. Sătenii merg la biserică, la slujba de Bobotează, după care aşteaptă să poată lua agheasmă. Dacă în restul localităţilor gospodarii merg acasă şi, primul lucru pe care îl fac, odată ajunşi cu apa sfinţită, este să „boteze“, la rândul lor, animalele, spre a le feri de rele, în localităţile amintite deţinătorii de cai vin cu aceştia să-i boteze chiar preotul satului. Odată ritualul îndeplinit, poate începe competiţia.
După ani în care concursul de la Slătioara, o comună aflată la şase kilometri de Slatina, s-a organizat pe strada principală, creşterea numărului de participanţi a dus la mutarea evenimentul pe izlazul comunei. Aici se fac înscrierile pentru cele trei secţiuni - frumuseţe, tracţiune şi viteză - şi tot aici se desfăşoară probele, cea de viteză pe grupe de câte patru, ocupanţii locului I din fiecare grupă concurând ulterior între ei, până la desemnarea câştigătorului.
Cei mai iuţi cai din zonă se stabilesc de Bobotează
Cei cu animalele cele mai puternice trebuie să fie dispuşi să-şi înhame calul de povară la o căruţă plină ochi cu nisip, şi înfrânată pe deasupra, calul care reuşeşte, în 60 de secunde, încurajat doar verbal (stăpânul nu are voie să folosească biciul), să parcurgă cea mai mare distanţă fiind declarat câştigător. La proba de frumuseţe, alte criterii: cât de bine este îngrijit, ţesălat (periat), împodobit etc.
Obiceiul a apărut, spun specialiştii care astăzi promovează obiceiurile ce încă se mai păstrează (vezi site-ul www.traditiioltene.ro, al Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Tradiţiilor şi patrimoniului Cultural Olt), din necesitatea de a se tranşa lucrurile între flăcăii şi bărbaţii satului, care aveau, peste an, mai multe prilejuri de a-şi etala iscusinţa şi a se mândri cu armăsarul din ogradă, însă nu exista o participare mare. La nunţile de odinioară, spre exemplu, nuntaşii din partea mirelui tocmeau un călăreţ care făcea un adevărat spectacol la casa miresei. Unii mergeau în picioare pe calul frumos împodobit, alţii, mai curajoşi şi cu animale mai de soi, săreau călare porţile.
Proba de tracţiune nu e tocmai uşoară
Flăcăii chemaţi la oaste refuzau, uneori, calul din unitate şi îşi satisfăceau stagiul militar alături de animalul propriu, mai povestesc bătrânii satului. Cert este faptul că era nevoie de o competiţie în care lucrurile să fie clar tranşate, astfel apărând întrecerea din ziua de Bobotează, care şi astăzi, ca şi odinioară, încinge spiritele.
Cei mai cu umor dezamorsează conflictele pe cale să izbucnească întroducând în „scenă“ câte un măgar frumos împodobit în rol de armăsar de soi, sau înhămându-se ei la căruţă, pentru concursul de tracţiune.