Bărbat găsit spânzurat la Redea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Redea, şi-a pus capăt zilelor astăzi, fiind găsit dimineaţă de către rude într-o anexă a gospodăriei.

Alarma s-a dat în jurul orelor 10.20, după ce echipajul de prim-ajutor din cadrul SMURD Caracal a fost solicitat să intervină în comuna Redea pentru a acorda ajutor unei persoane de sex masculin, găsită spânzurată de grinda unei anexe gospodăreşti.
Ajunşi la locul solicitării împreună cu un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă, salvatorii au găsit victima - Constantin A., într-o magazie de cereale, aşezat la nivelul solului, după ce rudele îl dăduseră jos din locul în care se spânzurase.
“Bărbatul nu avea puls, a fost găsit cu tegumente cianotice şi reci, midriază fixă şi tensiune arterială nemăsurabilă, motiv pentru care nu s-au mai început manevrele de resuscitare. Decesul a fost constatat de personalul medical de pe ambulanţă, cazul fiind preluat de poliţie pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor ce au dus la producerea tragediei”, a declarat plt. Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt.


Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate