BACALAUREAT TOAMNĂ 2014 OLT  Liceenii de la Olt sunt pesimişti: “Noi învăţăm cât putem, dar nu putem fi toţi genii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii din Slatina au fost luaţi "prin surprindere" de subiectele la Lb.română-scris (FOTO: Mugurel Manea)

Prima probă scrisă din cadrul bacalaureatului de toamnă din acest an, la Limba şi literatura română, a produs un şoc printre mulţi dintre absolvenţii de liceu din judeţul Olt. Participanţii la examenul de luni – 25 august s-au arătat dezamăgiţi de subiectele căzute şi au spus că sunt pesimişti în ce priveşte rezultatele finale.

Liceenii care au fost prezenţi la prima probă scrisă de la BAC-ul de toamnă de la Olt nu au primit cu prea multă bucurie subiectele de pe foaia de examen. Aceştia s-au plâns de subiecte că au fost din nou dificile, unii opinând că au fost mai grele decât în vară. Unii dintre elevi au recunoscut că, în sinea lor, s-au bazat foarte mult pe faptul că, fiind o sesiune pentru elevii picaţi anterior, subiectele vor fi mai uşoare pentru a promova cât mai mulţi dintre participanţi. Realitatea din sala de examen le-a spulberat însă toate speranţele.

“Eu, sincer să fiu, credeam că măcar acum vom avea şi noi parte de nişte subiecte din astea mai <<pentru toţi>>, dar ne-au dat mai greu decât în vară! De exemplu, eu am avut, la profilul meu, să scriu despre poezia lui Bacovia, unde am scris ceva că i-am citit unele poezii, dar la primul subiect am scris numai prostii cred deoarece ne-a picat un text pe marginea căruia au fost mai multe întrebări. Ei nu se gândesc să vrem şi noi să ne facem o viaţă, avem nişte planuri?! Noi învăţăm cât putem, dar nu putem fi toţi genii oricât ne-am dori noi asta!”, s-a plâns o elevă de la Colegiul Economic “Petre S. Aurelian” din Slatina.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a comunicat că, la proba scrisă a Limba şi literatura română de luni - 25 august, trebuia să se prezinte un număr de 843 elevi înscrişi, dar, în final, au fost prezenţi cu 715 mai puţini. În judeţul Olt, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, s-au înscris la sesiunea de toamnă de la BAC un număr de 1.566 absolvenţi ai clasei a XII-a, cifră alcătuită din liceeni provenind din seria acestui an, fie din promoţiile anilor trecuţi.

Reamintim că, în judeţul Olt, la sesiunea din iunie-iulie s-au înscris 3.946 elevi dintre cei 4.205 absolvenţi ai clasei a XII-a din promoţia acestui an. Dintre toţi aceştia însă, nu mai puţin de 294 de elevi au lipsit de la examen, doar 3.652 elevi îndrăznind să se prezinte la toate probele examenului. După derularea examenului, procentul de promovare a fost de 48,55 %, pentru ca, după analizarea contestaţiilor, procentul menţionat să salte la 49,51 %.

Calendarul “bacalaureatului de toamnă” 2014:

--- 18-19 august : Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/maternă;
--- 19-20 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională;
--- 21-22 august: Evaluarea competenţelor digitale;
Probele scrise:
--- 25 august: Limba şi literatura română;
--- 26 august: Limba maternă;
--- 27 august: proba obligatorie a profilului;
--- 29 august: proba la alegere a profilului şi specializării;
--- 1 septembrie: afişarea rezultatelor (până la ora 12.00), urmată de depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00;
--- 2-3 septembrie: rezolvarea contestaţiilor;
--- 4 septembrie: afişarea rezultatelor finale.

Anul trecut, în judeţul Olt s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului menţionat 2.351 liceeni, dintre care s-au prezentat efectiv 1.867 şi 484 au absentat; procentul de promovare după contestaţii a fost atunci de numai 19,33%.

Vă mai recomandăm:

REZULTATE BAC 2014 OLT  Procentul de promovare după contestaţii a săltat la 49,51%

REZULTATE BAC 2014 OLT  Aflux de contestaţii: aproape 1.000 dintre liceeni au reclamat notele

 REZULTATE BAC 2014 OLT  Trei licee din judeţ nu au niciun elev promovat la bacalaureat

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
De ce iarna sunt zilele mai scurte și ce se întâmplă după echinocțiul de toamnă: tradiții și superstiții fascinante. Ce să faci pe 22 septembrie
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Polonezii își vor putea construi adăposturi antieriene fără permisiune. Proiect adoptat de Guvernul de la Varșovia
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor