Bac 2017. Rezolvarea subiectelor de la proba la alegere. Candidat: „Facultatea mi se pare o pierdere de vreme, nu ştiu cu ce m-ar ajuta “

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu proba scrisă, la alegere, a profilului, sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2017 a luat sfârşit. Candidaţii spun că au primit subiecte accesibile, deşi puţini se arată încrezători că vor obţine note maxime. Pentru unii aceste note au o miză mare, pentru alţii, Bacalaureatul încheie o etapă şi atât.

Absolvenţii de liceu au încheiat astăzi susţinerea probelor Bacalaureatului 2017, sesiunea „de vară“, tot ce mai aşteaptă fiind notele la cele trei probe scrise. Pentru unii dintre ei aceste note au o mare importanţă, inclusiv admiterea la facultate realizându-se, într-o foarte mare măsură, pe baza lor, pentru alţii, cei care se opresc aici cu studiile, dar şi cei care dau examen de admitere la facultate, Bacalaureatul este doar un hop pe care era necesar să-l treacă, pentru că părinţii aşteptau asta, pentru că, astfel, încheie frumos patru ani de studiu etc.

Emoţiile au fost foarte mari şi la ultima probă, deşi, teoretic, este disciplina „pe sufletul lor“. Subiectele nu au fost dificile, nu au fost interpretabile, dar au avut fiecare, indiferent de disciplină, elemente care să-i detaşeze pe cei mai buni. Părerile au variat de la „Simple - simple, mai uşoare decât cele propuse, după care ne-am pregătit“ (la biologie şi geografie, de exemplu), până la „E informatică, evident că sunt dificile!“, sau „Electricitatea ne-a pus ceva probleme, acolo“ (candidaţii care au susţinut proba la fizică).
„Şi ce fac cu facultatea?“

La Colegiul Naţional Vocaţional „Nicoale Titulescu“ din Slatina cei mai mulţi candidaţi au susţinut proba la geografie. Au fost, de altfel, şi cei mai mulţumiţi de subiecte, pe care le-au considerat uşoare.
Printre candidaţii de la acest liceu l-am identificat şi pe singurul absolvent din judeţ care a ales ca disciplină de examen filozofia. A recunoscut că ar fi putut alege psihologie, logică, economie sau geografie, dar filozofia i s-a părut cea mai accesibilă. A ieşit, totuşi, un pic dezorientat de la probă, fiindu-i foarte greu să-şi amintească cerinţele. „O fiinţă cutezătoare.... Sau nu, nu, o fiinţă cuvântătoare, sau cam aşa ceva, şi diferenţa între ea şi fiinţa omenească?!  Am mai avut despre toţi filozofii – Aristotel, Blaga şi mai mulţi străini, teoriile lor. Sper să iau notă de trecere“, a spus Marius, care, oricum, nu vrea să-şi continue studiile. „Facultatea mi se pare o pierdere de vreme, nu ştiu cu ce m-ar ajuta“, a spus tânărul, care crede că în cele din urmă va alege străinătatea, Anglia, mai concret, pentru că „este o ţară civilizată şi-mi place limba“.

Tot la C.N.V. „Nicoale Titulescu“ am stat de vorbă şi cu singura absolventă din acest liceu care a ales să susţină proba la economie.  A ales economia pentru că va fi disciplină de examen şi la Drept, unde vrea să meargă la admitere, doar că, cel mai probabil, la admiterea la facultate subiectele vor fi mai dificile.
Încrezător s-a declarat şi candidatul care a susţinut examenul la sociologie şi care vrea să aprofundeze, la Bucureşti, la facultate, această disciplină. După absolvirea facultăltăţii nu se vede peste hotare, pur şi simplu pentru că „am văzut că există, aşa, un curent puternic al celor care vor să plece şi consider că e necesar să rămânem şi în ţară, va fi mare nevoie de specialişti, forţa de muncă deja e o problemă“, a argumentat tânărul.
Rezultatele examenului de Bacalaureat 2017 vor fi afişate pe 5 iulie, iar cele finale, după rezolvarea contestaţiilor, pe 10 iulie.

 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete