Au fost alese locurile pentru concertele de jazz ale soldaţilor americani de la Slatina şi Caracal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După anunţul secretos de la începutul aceste săptămâni, când s-a aflat că ansamblul de jazz al formaţiei Forţelor Navale ale SUA din Europa şi Africa urmează ca să susţină două spectacole în ziua de sâmbătă - 9 mai, la Slatina şi Caracal, abia azi s-au aflat şi locurile unde concertele se vor desfăşura. Ambele spectacole vor fi în aer liber cu acces gratis, în puncte central ale celor două oraşe.

Prima reprezentanţie de jazz a soldaţilor americani va avea loc la Caracal. Astfel, iubitorii acestui gen de muzică şi nu numai sunt aşteptaţi, începând cu orele 11.00, în parcul “Constantin Poroineanu” din localitate. Înainte de spectacol însă, soldaţii de la Unitatea Militară din comuna Deveselu vor depune, împreună cu oficialităţile locale, coroane de flori la Monumentul Recunoştinţei cu ocazia Zilei Independenţei de la 1877. 

Soldaţii americani vor repeta concertul de jazz la Slatina în cursul aceleiaşi zile. Aceştia vor putea fi văzuţi începând cu ora 17.00 în cadrul unei defilări pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza pe traseul cuprins între Casa de Cultură a Tineretului şi Esplanadă. Pe tot parcursul defilării, soldaţii americani vor interpreta diverse piese de jazz la instrumentele lor. 

Ulterior, de la ora 18.30, va avea loc şi concertul propriu-zis de jazz, deschiderea spectacolului urmând să fie asigurată de către membrii formaţiei de estradă “Lyra Band”.

De menţionat că accesul la ambele spectacole din Slatina şi Caracal va fi liber.

Mai puteţi citi:

Concerte de muzică jazz la Slatina şi Caracal de către soldaţi americani

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele