Aproape 50 cazuri de gripă în Olt, în cel mai mare spital din judeţ impunându-se restricţii. Cum se acţionează în grădiniţe şi şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte 17 cazuri de gripă au fost confirmate, într-o săptămână, prin analize de laborator, numărul îmbolnăvirilor ajungând, astfel, în Olt, la 48. S-au impus restricţii în spitale, dar şi măsuri suplimentare în colectivităţile de şcolari şi preşcolari.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina rămâne în continuare singura unitate spitalicească din Olt în care au ajuns pacienţii bolnavi de gripă, în săptămâna 14-20 ianuarie 2019 fiind confirmate alte 17 cazuri noi, astfel că numărul total de îmbolnăviri înregistrate în judeţ de la începutul anului a ajuns la 48.

Au continuat să vină la spital, în valuri, pacienţii afectaţi de virozele respiratorii, în săptămâna precedentă numărul acestora ajungând la 2.163 (62 au rămas internaţi), iar alţi 783 pacienţi au fost diagnosticaţi cu pneumonie (168 rămânând pentru tratament în spital).

 La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-au impus deja restricţii privind accesul în spital, în cinci dintre secţii fiindu-le interzise aparţinătorilor vizitele, în timp ce în celelalte secţii se permite vizitarea doar în cadrul programului official de vizite, purtând echipament de protecţie şi fiind triaţi în vederea limitării accesului celor afectaţi de viroze.
Interzicerea accesului persoanelor din afara spitalului a fost impusă în secţiile: Anestezie-Terapie Intensivă, Neonatologie, Pediatrie, Boli-Infecţioase, Chirurgie, alte măsuri impuse fiind următoarele:

• Respectarea intervalului orar pentru vizite: 15- 20;
• Limitarea numărului de vizitatori la un pacient, precum şi accesul numai cu echipament de protectie UF, durata vizitei să fie de max. 10 min.;
• Interzicerea accesului  persoanelor  cu afecţiuni respiratorii;
• Triajul epidemiologic al personalului angajat, înainte de începerea programului de lucru.


Măturare în sistem umed în sălile de clasă, spune Direcţia de Sănătate Publică

Triajul epidemiologic se realizează şi în colectivităţile de şcolari şi preşcolari, în cazul copiilor care prezintă simptome în timpul programului de curs fiind anunţaţi părinţii pentru a fi izolaţi la domiciliu, până la venirea acestora copiii fiind plasaţi în izolator (o camera de care ar trebui să ispună toate grădiniţele cu program prelungit şi creşele). Iată care sunt celelalte măsuri impuse de specialiştii DSP în colectivităţile de copii:
- dezinfecţia obligatorie a veselei, jucăriilor, suprafeţelor şii anexelor social
sanitare cu substanţe clorigene;
- aprovizionarea permanentă cu săpun, prosoape de unică utilizare şi hârtie
igienică a grupurilor sanitare;
- măturarea zilnică a încaperilor numai în absenţa copiilor şi obligatoriu în
sistem umed;
- aerisirea încaperilor unde se desfăşoară activităţi educative prin deschiderea obligatorie a ferestrelor în timpul pauzelor;
- Spalarea riguroasă a mâinilor cu apă şi săpun – care trebuie să se facă de numeroase ori pe zi, fiind obligatorie în următoarele situaţii: înaintea  servirii fiecărei mese; dupa folosirea toaletei; după ştergerea nasului, strănut, tuse, înainte de servirea mesei copiilor;  înainte şi după schimbarea scutecelor/lenjeriei copiilor; după însoţirea la toaletă a copiilor; după folosirea toaletei; după utilizarea batistelor, tuse, strănut.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!