Alegeri sub semnul lui Aliman, primarul mort, dar rămas în cursă, de la Deveselu. „Sunt poze pe maşini, peste tot...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina care transportă urna mobilă are poza candidatului PSD FOTO. Adevărul

Lupta la Deveselu înseamnă promovarea, şi în ziua votului şi fără jenă, a candidatului PSD Ion Aliman, care a decedat săptămâna trecută. Fotografiile acestuia sunt pe toate maşinile activiştilor PSD care circulă prin comună.

Se pare că locuitorii din Deveselu n-au de ales, deşi în cursa pentru Primăria Deveselu au mai rămas doi candidaţi, după ce cel al PSD, primar în funcţie, a decedat săptămâna trecută din cauza COVID-19. Fotografiile lui Ion Aliman sunt pe toate maşinile activiştilor PSD care circulă nestingheriţi prin comună şi duc alegătorii la cele trei secţii de vot. Până şi urna mobilă este transportată cu o maşină care poartă fotografia edilului decedat. „Am semnalat poliţistului şi mi-a spus că e mort. Chiar nu mai ştim ce să facem. Păi, mort-mort, dar e candidat, e pe listă, nu?!“, a declarat Manuel Nică, unul din cei doi candidaţi rămaşi în cursă.

Dacă până astăzi reprezentanţii PSD s-au ferit să recunoască pe faţă că obiectivul lor este ca Ion Aliman să câştige alegerile şi de la cimitir, sâmbătă seară, consilierul judeţean PSD Lucian Bondrescu a lăsat pe Facebook un mesaj fără dubiu, însoţit tocmai de fotografia multiplicată în toată localitatea Deveselu.

Fotografiile primarului decedat sunt peste tot FOTO. Adevărul

„Votati Aliman Ion - Primar Deveselu
Votati Comandantul!!!
Respect!
,,Sunt oameni şi oameni. Printre ei a fost unul care permanent a căutat perfecţiunea. În urmă cu mulţi ani aproximativ vreo 27, a fost cel mai tânăr căpitan de navă pe Dunăre. Responsabilităţi majore. Apă mică, cine trece cu vaporul plin de turişti ( aprox 150 plus echipaj 52) EL, celelalte vapoare aşteaptă să crească apa. Apă mare, cine trece cu vaporul pe sub podurile de la Budapesta, EL, pe bază de semnătură, luându-şi toată responsabilitatea riscului numai pentru a duce la bun sfârşit angajamentul faţă de parteneri deşii ar fi avut justificare dacă nu o făcea. După atâţia ani de muncă în care deşi nu a vrut să demonstreze cuiva şi s-a sacrificat permanent pe EL, cât şi FAMILIA, prin modul cum şi-a făcut treaba, fiind forţat de situaţie (sănatatea), intră în politică, devine PRIMAR în comuna natală unde în două mandate a adus-o la aprecieri scrise numai la superlativ, iar cetăţenii care îl mai contestă nu trebuie să uite că până a fi EL PRIMAR, nu aveau la poartă lumină, să nu mai vorbim de asfalt , pavaj, canalizare, urmează reţea de gaze, etc. Cetăţenii cinstiţi cu ei înşişi ai comunei să nu uite aceste lucruri şi să ştie că cei rautaciosi stau în tabăra celor care au fost obligaţi să- şi achite taxele către stat. Ăsta este ( a fost ), omul aproape perfect. Dacă vreţi să continuati pe acest drum votaţi echipa LUI, ei cunosc cel mai bine la ce nivel a vrut să ducă comuna. Votand, altfel, există toate şansele să distrugeti tot ce a făcut EL în două mandate şi să vă întoarceţi la o administraţie locală care s-a ocupat cum să-şi asigure numai favoruri prin salariile şi primele ce şi le-au asigurat 16 ani inainte de a deveni EL PRIMAR. Acest primar, poartă un nume, ALIMAN ION, asta trebuie votat chiar dacă nu mai este printre voi, cetăţeni ai comunei Deveselu, jud. Olt, pentru că echipa ce a format-o este după chipul şi asemănarea lui. Votaţi ALIMAN ION, dacă a-ţi fost alături de EL, nu îi înşelaţi încrederea. ALIMAN ION, şi după trecerea în rândul celor drepţi ESTE cel mai bun prin ceea ce a lăsat în urmă."
, a scris aseară politicianul, deşi campania electorală se încheiase cu 24 ore înainte.

Toate maşinile activiştilor PSD poartă fotografia primarului Ion Aliman FOTO. Adevărul

Mesajul a fost apreciat de fanii PSD şi sancţionaţi de ceilalţi. „Păi, dacă a murit, cum mai poate conduce primăria, facem şedinţe de spiritism?“, a întrebat cineva. „Pentru noi nu e mort“, a venit răspunsul de neînţeles.

Vă recomandăm să mai cititţi:

„Votaţi mortul!“: strategia PNL-PSD pentru repetarea alegerilor la Deveselu, după ce le-a murit candidatul

A murit primarul din Deveselu. După ce a aflat că suferă de COVID-19, Ion Aliman a descoperit că are şi hepatită

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie