Acţiune umanitară la Slatina pentru ajutorarea unui copil de 13 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Zumba din Slatina organizează vineri – 9 noiembrie, în incinta sălii de sport a Colegiului Naţional Vocaţional “Nicolae Titulescu” din municipiu, o şedinţă de zumba cu caracter umanitar. Scopul acţiunii este de a ajuta un copil de 13 ani diagnosticat cu o tumoră la plămâni.

Cel puţin 100 de persoane şi-au anunţat deja intenţia de a participa la acţiunea umanitară de vineri – 9 noiembrie, organizată sub numele “Master Class Zumba” pentru a-l ajuta pe Cristian Ciurea, de 13 ani, din Slatina, diagnosticat cu tumora Askin. Este vorba despre o tumoră la plămâni. Gestul organizatorilor de la clubul Zumba este de a strânge bani suficienţi pentru familia puştiului asfel încât să poată continua efectuarea intervenţiilor chirurgicale atât de necesare minorului.

Pentru o viaţă normală, Cristi are nevoie de un tratament la o clinică de top din Germania, unde costul internării şi al operaţiilor se ridică la 30.000 de euro. Persoanele care vor să facă donaţii o pot face în contul RO34RZBR0000060014930991, acesta fiind pe numele mamei băiatului, Ciurea Georgeta, şi este deschis la banca Raiffeisen

Organizatorii îi roagă pe participanţi să aibă asupra lor o sticlă cu apă, prosop şi echipament sportive, plus 15 lei pentru “biletul de intrare”. Toţii banii care se vor strange cu acest prilej vor fi donaţi familiei lui Cristi. De menţionat că un sponsor va oferi fiecărui participant câte un pachet de cafea de 250 grame. Acţiunea va debuta la orele 18.30.

Mai multe pentru tine:
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi