Accident pe DN 60, soldat cu un mort şi cinci răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele au fost transportate la spital FOTO Arhivă

O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite, în urma unui accident rutier petrecut, miercuri după-amiază, în dreptul localităţii oltene Dioşti, pe DN 60, între Craiova şi Caracal, răniţii fiind transportaţi la spital.

În accident au fost implicate două maşini, un Citroen şi un Logan, iar în urma impactului, unul dintre pasageri a decedat, iar doi au fost grav răniţi, alte trei persoane fiind rănite mai uşor.

„Autoturismul Citroen se pare că a derapat, a intrat pe contrasens şi a lovit un Logan care se pare că era condus regulamentar. În urma impactului, o persoană a decedat, alte două au fost rănite grav şi alte trei au suferit leziuni uşoare. Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Se fac în continuare cercetări pentru a se stabili cu exactitate care persoane erau ocupantele fiecărei maşini", a declarat Claudia Radu, purtător de cuvânt IPJ Olt.

Traficul rutier în zonă a fost restricţionat pe un singur sens mai mult timp, pentru eliberarea carosabilului.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul şi cine se face vinovat pentru producerea acestuia.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”