„Acasă la Eugen Ionescu“, final de concurs. Câştigătorii şi-au primit diplomele pe scena centrului cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sală plină de concurenţi şi susţinători ai acestora a fost astăzi la Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ din Slatina, unde cele mai bune lucrări, creaţie literară şi artistică, au fost premiate.

Concursul de eseuri şi lucrări plastice „Acasă la Eugen Ionescu“, organizat de Primăria Slatina, a luat sfârşit, astăzi câştigătorii fiind anunţaţi pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu“. Concursul s-a adresat elevilor de gimnaziu şi celor de liceu, aceştia fiind provocaţi să „brodeze“ pe teme date de juriu. Temele au fost alese în ultima decadă a lunii noiembrie, elevii având posibilitatea să transmită lucrările până în 8 decembrie.
Faptul că organizatorii, deşi jurizarea s-a încheiat săptămâna trecută, nu au postat pe pagina de socializare a primăriei numele câştigătorilor a făcut ca sute de concurenţi să aştepte cu nerăbdare „verdictul“. Diplomele au fost înmânate de viceprimarul Cristian Bircea, urmând ca premiile în bani să fie ridicate începând de mâine de la Direcţia Economică.

Iată şi lista câştigătorilor:

Secţiunea Creaţie literară:

Nivel I (gimnaziu): locul 1 – DÂRSTARU Rebeca (Şcoala generală ”Eugen Ionescu”), 1.000 lei; locul 2 – OLTEANU Teodora (C.N. ”Ion Minulescu”), 600 lei; locul 3 – TUFĂ Claudia (Şcoala generală ”Vlaicu Vodă”), 400 lei; premiul de popularitate:  ŢOLU Diana (Şcoala generală ”Eugen Ionescu”), 200 lei;

Nivel II (liceu): locul 1 – IOVA Mariana Renate (C.N. ”Ion Minulescu”), 1.000 lei; locul 2 – FRANŢ Maria (C.N. ”Nicolae Titulescu”), 600 lei; locul 3 – PREDOANĂ Alexandru (C.N. ”Radu Greceanu”), 400 lei; premiul de popularitate: APETREI Cristina (Liceul cu Program Sportiv), 200 lei.

Secţiunea Artă grafică:
Nivel I: locul 1 – TĂNĂSESCU Adriana Elena, (Şcoala generală ”Ctin Brâncoveanu”), 1.000 lei; locul 2 – DUŢĂ Bianca Florentina (Liceul cu Program Sportiv), 600 lei; locul 3 – MONETE Diana (C.N. ”Nicolae Titulescu”), 400 lei; premiul de popularitate:  DUŢĂ Bianca Florentina (Liceul cu Program Sportiv), 200 lei.

Nivel II: locul 1 – ZAMFIR Jesica (C.N. ”Nicolae Titulescu”), 1.000 lei; locul 2 – GHINEA Luciana Maria (C.N. ”Ion Minulescu”), 600 lei; locul 3 – NECIU Andrei Răzvan (C.N. ”Nicolae Titulescu”), 400 lei; premiul de popularitate: NICOLAE Andreea Camelia (C.N. ”Radu Greceanu”), 200 lei.

Renate Iova: „Creaţia literară este pasiunea mea din clasa a II-a“

Elevii care au concurat, şi care au avut posibilitatea să vadă şi lucrările celorlalţi concurenţi, chiar au sperat până în ultima clipă că se vor număra printre câştigători. Ocupanta locul I la creaţie literară - liceu, Marina Renate Iova, chiar ieşise din sală la momentul la care a fost invitată pe scenă. Deşi premiul a fost o surpriză, preocuparea este veche.

„Este pasiunea mea din clasa a II-a. De atunci merg la concursuri, scriu, mă regăsesc. Am avut şi ceva performanţe în zona asta“, spune cu modestie Renate. Acum este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, profesorul de limba română, care o susţine şi o ţine la curent cu toate concursurile de gen, fiind Magdalena Jagă. Surprinzător, profilul ales este ştiinţe naturale, raţiunea fiind simplă, explică Renate: „M-am gândit că este oarecum la mijloc. Nu faci nici matematică foarte multă, dar nici puţină, aşa încât dacă mă hotărăsc mai târziu să urmez o facultate pentru care am nevoie de o astfel de pregătire să nu-mi fie greu. Până de curând voiam medicină, în ultima perioadă literatura a trecut însă din nou în faţă. Am şi un blog – Odisee printre gânduri, unde în general îmi exprim gândurile. Lucrarea din concurs este, de fapt, un fragment de pe blog, doar am transcris-o. Acolo mă retrag după o zi grea, scrisul mă linişteşte“, a mai declarat, pentru Adevărul, câştigătoarea.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul