Ziua pământului stinge becurile în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sibienii sărbătoresc Ziua Pâmântului. Iniţiativa aparţine eleviilor Colegiului Naţional Octavian Goga din Sibiu, implicaţi într-un concurs european menit să dezvolte simţul economisirii energiei.


Ei vor organiza o acţiune menită să trezească sibienilor interesul faţă de  risipa de energie şi vor fi primii care vor stinge becurile, încă din această seară, timp de zece minute.

„În 23 martie, vor sărbători în avampremieră ora pământului, astfel de la ora 20:00 stingem lumina şi oprim orice aparat devorator de energie electrică timp de 10 minute“, spune Rodica Stănculescu, profesor îndrumător al acestui proiect. Tot elevii de la Colegiul Goga vor fi cei care vor încerca vineri, chiar de ziua pământului, să îndemne cât mai mulţi sibieni, ca în intervalul orar 20:30 şi  21:30  să stingă lumina.

Restaurantele, la lumina lumânărilor

Iniţiativei lor deja s-au alăturat mai mulţi sibieni, dar şi localuri din oraş. „Luminile arhitecturale ale hotelului nostru vor fi stinse din respect pentru mediul înconjurător, iar pentru iluminarea restaurantului se vor folosi exclusiv lumânări“, spune Alin Pătru, reprezentant al Hotelului Golden Tulip. Tot vineri elevii Colegiului Naţional Octavian Goga vor organiza un marş al bicicletelor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete