VIDEO - Vunk își îneacă instrumentele în lacrimi de Dragobete la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o săptămână în urmă, trupa Vunk a filmat videoclipul celui mai nou single al său, „Lacrimi de coniac“, inclus pe albumul „Ca pe vremuri“. Lansată chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, piesa va putea fi ascultată de Dragobete, în cadrul concertului susţinut de Vunk la Oldies Pub din Sibiu, de la ora 21.30.

CITIȚI ȘI:

Trupa Taxi spune „Două cuvinte” în Vintage Pub din Sibiu

VIDEO - Direcţia 5 aclamată la scenă deschisă la Sibiu (GALERIE FOTO)

Pentru cel de-al 20-lea clip din cariera lor, băieţii au ales-o pe vedeta Pro tv Dana Rogoz pentru rolul feminin principal.

Trei tone de apă au curs sub formă de ploaie timp de şase ore la filmările care s‑au ţinut la subsolul Teatrului Naţional Bucureşti. Sub tutela regizorului Silviu Mustăţea, ploaia a căzut atât peste membrii trupei, cât şi peste Dana, şi a distrus instrumentele trupei. Dacă toţi cei cinci care au îndurat „ploaia torenţială" şi‑au revenit imediat după filmări, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu pianul, setul de tobe şi cele două chitare, instrumente care au fost sacrificate pentru un rezultat cel puţin spectaculos.

Despre actriţa şi prezentatoarea emisiunii „De Suflet" de la Pro Tv Internaţional, Cornel Ilie, liderul trupei, a declarat că o prinde foarte bine ipostaza romantică şi că ea este vedeta videoclipului.

Dana Rogoz şi Cornel Ilie

„Dana chiar a jucat în clip, noi doar am apărut. A avut un rol mult mai important şi chiar mai intens decât noi. A fost interesant, dar şi puţin periculos, mai ales pentru Dana care a stat o bună parte din filmare în apă, la o temperatură nu tocmai ridicată. Noi am avut geci pe noi, iar ea doar pantaloni scurţi şi o bluză", a spus Cornel Ilie.

„Lacrimi de coniac" este piesa tuturor celor care au suferit sau încă mai suferă din dragoste, „menită să le dea îndrăgostiţilor înapoi toate lacrimile pe care le-au plâns vreodată şi astfel puterea să iubească din nou", a adăugat Cornel Ilie. Lansată chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, piesa va putea fi ascultată de Dragobete, în cadrul concertului susţinut de Vunk la Oldies Pub din Sibiu, de la ora 21.30.

"«Lacrimi de coniac» este menită să le dea îndrăgostiţilor înapoi toate lacrimile pe care le-au plâns vreodată şi astfel puterea să iubească din nou."
Cornel Ilie
lider Vunk

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani