VIDEO Incendiu la hala Simerom unde se joacă piesa LULU. Spectacolul a fost anulat GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu Simerom

Flăcările au mistit decorurile depozitate în hală, iar la fața locului a fost o mobilizare de forțe impresionantă, pompierii intervenind cu șase autospeciale. Focul a fost stins după aproape două ore, iar valoarea pagubelor nu este deocamdată cunoscută. Spectacolul de mâine a fost anulat.

Citiţi şi:

VIDEO – Incendiu devastator la Sibiu – flăcările au mistuit un depozit de mobilă (GALERIE FOTO)

Rezervaţia Naturală Zackel arsă în proporţie de 90 la sută

Oamenii care locuiesc în zonă povestesc îngroziți cum au auzit geamurile halei spărgând-se. ”Era un fum dens, m-am urcat pe garaj, și se auzea cum se spărgeau geamurile”, a povestit Maria Solomon, care locuiește într-o casă din apropierea fabricii.

Oamenii spun că nu atât flăcările le-au atras atenția, cât norul de fum vizibil de la distanță foarte mare. ”Am văzut un om acolo, pe hală, și am văzut că iasă fum. Au ieșit flăcări, nu prea mari, dar fumul era mare”, a povestit Manuel Popa, paznic în cadrul fabricii.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Incendiul a fost stins după aproape două ore, iar mobilizarea de forțe a fost impresionantă. ”Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a fost solicitat să intervină la un incendiu la o hală din cadrul Simerom S.A. S-a intervenit cu șase autospeciale de stingere, incendiul a fost localizat, după lichidarea incendiului se vor stabili cauzele izbucnirii”, a spus Laurențiu Anastasiu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Incendiul a anulat spectacolul Lulu, în regia lui Silviu Purcărete, programat mâine seară în hala de la Simerom.

”Toate biletele vândute la spectacol vor fi rambursate, spectatorii fiind rugați să se prezinte cu biletul original, nedeteriorat, la Agentia Teatrală (str. Nicolae Balcescu nr. 17) de luni până vineri între orele 11:00 – 18:00, iar sâmbata între orele 11:00 – 15:00. Ne cerem scuze pentru inconvenientul creat”, spun freprezentanții Teatrului Radu Stanca.

IMAGINI VIDEO: ISU SIBIU

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul