VIDEO-FOTO Copiii îi spun La mulţi ani României, de ziua ei „Sunt mândru, chiar foarte mândru că sunt român”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Miron Dănilă a pictat pe un steag stema României Mari - Foto Ramona Găină

La început de drum în viaţă, zeci de micuţi înarmaţi cu steaguri tricolore i-au spus „La mulţi ani” României în cadrul festivităţilor organizate la Sibiu. Micuţii sunt optimişti şi foarte mândri că sunt români.

Lângă plutonul de soldaţi pregătiţi să bată pas de defilare, pe platoul din faţa Sălii Transilvania, un copil flutură cu mândrie un steag mare, aproape cât el de înalt. Alexandru Miron Dănilă are 12 ani, este elev în clasa a IV-a la Colegiul Pedagogic Andrei Şaguna din Sibiu şi special pentru 1 Decembrie a pictat pe un steag mare, chiar în mijloc, stemele tuturor provinciilor româneşti. 

„Stema simbolizează România unită, toate ţările româneşti, Ţara Românească, Moldova, Muntenia, Transilvania şi Dobrogea, şi l-am pictat singur, modelele stemelor le-am luat dintr-o carte de istorie, pentru că am vrut să am un steag care să simbolizeze toată România”, spune Alexandru, zâmbind. 

E foarte serios şi foarte bine documentat, îţi povesteşte şi despre unirea lui Cuza, şi despre cea a lui Mihai Viteazul, şi despre Marea Unire din 1918. Dar, mai presus de toate, Alexandru e foarte mândru că este român. 

„Sunt mândru, chiar foarte mândru că sunt român. România e cea mai fruomasă şi cea mai bogată ţară. Iar românilor le doresc ca în această zi să fie bucuroşi că sunt români”, spune Alexandru. 

Împarte steguleţe, în costum popular făcut de bunica

Răzvan Dobrilă are 13 ani, este în clasa a VII-a şi este din Gura Râului, iar de Ziua Naţională i-a zâmbit României dintr-un costum popular autentic, făcut de bunica, şi a împărţit steguleţe tricolore pe platoul din faţa Sălii Transilvania.   

„Ziua Naţională e o zi importantă pentru toţi românii, ar trebui să o apreciem în fiecare an, nu cred că se apreciază aşa cum ar trebui. Costumul e de la mine de acasă, alb cu negru, făcut de bunica, şerparul e de asemenea cadou de la bunica, e foarte vechi, am şi cizme, şi nădragi”, descrie Răzvan, cu mândrie, portul tradiţional al gurenilor. 

Îndrăgostit de orele de istorie, Răzvan visează un viitor frumos în ţara lui, în care să îmbrace uniformă de poliţist şi să facă dreptate. „Astăzi am emoţii, şi sper că oamenii apreciază ce e aici, e frumos”, încheie Răzvan, cu mândrie. 

„Copiilor mei le spun să fie mândri că sunt români”

Daria Vârcolacu are doar 6 ani, este în clasa I şi spectator în primul rând la festivităţile dedicate Zilei Naţionale. O mână de om, cu chip de păpuşă, flutură zâmbind steagul cu roşu, galben şi albastru. 

„De 1 Decembrie e bine, ştiu că de 1 Decembrie a fost Marea Unire, ne-a povestit şi doamna învăţătoare, la şcoală. Soldaţii arată frumos, îmi place parada”, spune Daria.

Iar tatăl ei, Codruţ Vârcolacu (41 de ani), spune că e un român mândru de ţara lui şi că asta le transmite şi copiilor lui.  

„Mă uit cu plăcere că sunt foarte multe steaguri naţionale în jur, şi foarte mulţi copii, bunici şi părinţi, n-aş vrea să fiu deosebit de optimist dar parcă se citeşte totuşi entuziasmul acestor oameni, cu toate grijile şi greutăţile vieţii cotidiene. Astăzi, mă simt o dată în plus mândru că sunt român. Am emoţii la vederea uniformelor, a drepelului naţional, la vederea unei mulţimi care a venit nechemată de nimeni, o mulţime de oameni veniţi din proprie iniţiativă să vadă un moment festiv, sărbătoresc, firesc pentru această zi. 

Copiilor mei le spun să fie mândri că sunt români, să nu uite niciodată că numai prin români adevăraţi patria asta s-a format şi se construieşte şi să continue să lupte, indiferent de greutăţile cu care se întâlnesc în viaţă”, spune Codruţ Vârcolacu.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”