Un medic sibian, acuzat că a luat şpăgi pentru certificate de handicap de la aproximativ 200 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Adrian Ienea este acuzat că ar fi băgat în buzunar câteva zeci de mii de euro doar într-o lună de zile, pentru a le elibera la aproape 200 dee sibieni certificate de handicap.

În vârstă de 40 de ani şi transferat de aproximativ un an de la Braşov la Sibiu, Ienea lua între 50 şi 300 de euro de la fiecare persoană pentru a elibera documentele care atestau gradul de handicap şi cu ajutorul cărora se putea apoi obţine indemnizaţia de persoană cu handicap, susţin anchetatorii.

Doar într-o lună de zile acesta ar fi băgat în buzunar zeci de mii de euro, anchetatorii găsind la percheziţii, în cele două case ale medicului, lei, euro, dolari americani, dolari canadieni şi lire sterline.

Ienea a fost săltat după ce aparatura de supraveghere montată în biroul său l-a surprins primind de la două persoane 650 de lei.

„Se fac cercetări pentru infracţiunea de luare de mită care este pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani. Inculpatul a fost reţinut. S-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui. Nu s-a luat măsura arestării preventive de către magistraţii de la Tribunalul Sibiu. Am atacat cu recurs, drept urmare magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au dispus arestarea rpeventivă pentru 29 de zile din 7 martie până la 6 aprilie 2013”, precizează Adriana Şandru, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Anchetatorii spun că şpăgile cerute de Ienea pentru certificate erau de notorietate în Sibiu, iar cercetările s-au extins, fiind posibil ca acesta să fi primit mită şi pe parcursul anului trecut.


 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%